Începând de astăzi cele mai noi tronsoane Via Transilvanica, din județele Mureș și Harghita sunt deschise publicului

701 0

Comunicat
În datele 29-30.07.2020 s-au inaugurat cele mai noi tronsoane Via Transilvanica, din județele Mureș și Harghita. Evenimentele de lansare au avut loc în localitățile Sovata (Mureș) și Dârjiu (Harghita). Prin acestea am sărbătorit 285 de noi kilometri marcați pe tronsonul din județele Mureș și Harghita, în completarea celor 400 km deja amenajați pe Via Transilvanica. Proiectul asociației Tășuleasa Social, inițiat în anul 2018, urmărește marcarea și amenajarea unui traseu turistic și de pelerinaj de peste 1000 km. Acesta pornește de la Putna, în Bucovina, străbate Transilvania și se încheie la Drobeta Turnu-Severin. Scopul proiectului este de a pune în valoare bogățiile culturale, etnice, istorice și naturale ale României, cu reflectare atât în comunitățile locale, cât și cu ecou internațional. Fiind un traseu public, este destinat tuturor iubitorilor de drumeție, natură și sport, care vor putea să îl străbată la pas, cu bicicleta ori călare. Via Transilvanica trece prin zece județe, zone de mare importanță culturală, istorică și naturală, fiind în același timp un adevărat catalizator pentru culturile care coexistă de secole în țara noastră.

„Acesta este cel mai potrivit an în care românii ar trebui să descopere părți din țara lor despre care nu știau deja. Cum toți trebuie să ne petrecem vacanțele acasă, acesta este un beneficiu uriaș. Dacă trăiești într-o țară așa de frumoasă cum este România, cu o cultura și istorie așa de bogată și cu oameni extraordinari, de ce ți-ai dori să petreci vacanța în alt loc?” – citat din Andrew Noble, Ambasadorul Marii Britanii – lansarea Via Transilvanica, Sovata, 29 iulie. De astăzi, traseul are continuitate de la Putna, până la Daneș, imediat după Sighișoara. Un alt tronson amenajat este cel din Mehedinți, 98 km, începând de la Drobeta-Turnu Severin. Drumeții pot afla informații detaliate despre traseu din Ghidul Drumețului, disponibil gratuit pe site-ul Via Transilvanica. Există și un grup de Facebook administrat de echipa Via Transilvanica care oferă informații proaspete despre traseu. De asemenea, găsiți gânduri, impresii, sfaturi, fotografii și materiale video chiar de la călători.
Evenimentul a inclus lansarea aplicației mobile Via Transilvanica. Aceasta este disponibilă pentru descărcare gratuită în AppStore și PlayStore, cu versiuni pentru Android, respectiv iOS. Aplicația reprezintă un produs vital pentru implementarea proiectului nostru, un instrument de orientare care facilitează întreaga experiență a călătorului pe Via Transilvanica. Am dezvoltat această aplicație cu ajutorul partenerului nostru Endava, unul dintre primii noștri tovarăși de drum. Alături de ei am lansat și pagina web dedicată proiectului, în 2018, la Alba Iulia. Nu în ultimul rând, Raiffeisen Bank, a susținut de la început amenajarea a 300 km din Via Transilvanica, drumul care unește. Raiffeisen Bank România este partener strategic al proiectului, sprijinindu-ne și în alte proiecte desfășurate de Tășuleasa Social, asigurând siguranță și continuitate lucrurilor începute.

La evenimente, au fost prezenți: Excelența Sa, Ambasadorul Marii Britanii, Andrew Noble, ambasadori ai proiectului Principele Nicolae al României, Marcel Iureș, Dragoș Bucurenci, Tibi Ușeriu, Horia Tecău și Toma Coconea, alături de partenerii proiectului: Mureș Runners și Colinele Transilvaniei, reprezentanți ai instituțiilor locale, județene și naționale, partenerii și sponsorii strategici ai proiectului, organizații locale, voluntari, locuitori din zonă și mass media locală și națională.

Traseul a prins viață și crește de la an la an cu sprijinul sponsorilor, contribuțiilor, și mai ales parteneriatelor de anduranță. Parteneri: Asociația Mureș Runners, Colinele Transilvaniei, Consiliul Județean Mureș și Primăria Sovata. Partener strategic și sponsor: Raiffeisen Bank România și partener principal Endava. Prezentul comunicat are ca anexă un document cu link-uri de unde pot fi descărcate materiale video realizate în perioada 20-30 iulie 2020. Materialele cuprind filmări de pe traseu, munca voluntarilor, montarea pietrelor de hotar, ilustrații de la evenimente, precum și interviuri cu oameni din echipele care au lucrat la amenajarea tronsoanelor, ambasadori ai proiectului Via Transilvanica, oficialități.

Articole asemănătoare

Echinocțiul de toamnă

Postat de - 22 septembrie, 2020 0
FacebookTwitterMarți, 22 septembrie, are loc echinocțiul de toamnă 2020, debutul acestui anotimp din punct de vedere astronomic. Este momentul din…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *