Conferință Internațională pe tema impactului crizei Covid-19 asupra mediului de afaceri

1035 0

COMMUNICAT DE PRESĂ

 Conferință Internațională pe tema impactului crizei Covid-19 asupra mediului de afaceri:

“Mediul de afaceri trebuie să se adapteze la Noile Media pentru a supraviețui

 Cluj IT Cluster și Universitatea Babeș-Bolyai împreună cu Activize organizează în 12-14 octombrie, cea de-a opta ediție a conferinței Cluj Innovation Days, care va analiza noi modele de inovare de business, aducând împreună specialiști din industrii diverse și punând bazele unor cooperări importante între parteneri din țară și străinătate. 

Temele abordate în această ediție vorbesc despre adaptarea vieții noastre profesionale și a organizațiilor în contextul actual de criză folosind noi modalități de învățare, digitalizare de procese, dezvoltare de business și formare de parteneriate bazate pe on-line, unelte inovative și schimbarea colaborărilor la locul de muncă.

“Am putut observa cu toții foarte multe companii – în special afaceri locale – care au fost luate pe nepregătite de venirea crizei generate de Coronavirus și au întâmpinat dificultăţi mari în modelul de afaceri practicat sau chiar au falimentat în foarte scurt timp, lucru care ar fi putut fi evitat dacă exista o infrastructură de tranziţie spre sfera digitală foarte bine pusă la punct. Este tot mai clar că procesul de digitalizare nu a fost, nu este și nu va fi un moft de marketing, ci o nevoie tot mai mare pentru fiecare firmă în parte, indiferent de mărimea ei. Totodată, o bună digitalizare a mediului de afaceri autohton generează multiple beneficii în relațiile cu exteriorul: creșterea exponențială a mărimii pieței, respectiv a numărului de clienți, produsele și serviciile noastre intră mai ușor pe piețele din străinătate, în special considerând trendul publicului de a se orienta tot mai mult în direcția cumpărăturilor online, atat pentru produse, cât şi pentru servicii. Considerăm că temele dezbătute în cadrul acestei conferinței sunt de bun augur pentru mediul de afaceri din multiple sectoare de activitate, întrucât ne dorim să abordăm personalizat problematicile tuturor industriilor prin intervenţie directă la nivelul companiei orientată pe două direcţii principale. Prima direcţie implică analiza nevoilor şi elaborarea unui plan strategic de implementare a unui proces de digitalizare la nivel organizaţional. A doua direcţie este orientată spre adoptarea unei poziţii strategice privind schimbările din piaţa muncii şi adresarea noilor cerinţe, care au început deja să se manifeste, prin programe de profesionalizare şi aplicarea conceptului de învăţare la locul de muncă. În contextul acestor două abordări, intervenţiile specialiştilor invitaţi va oferi o perspectivă cuprinzătoare asupra provocărilor din perioada următoare, care anticipăm că se vor derula într-un ritm mult accelerat”, declară Stelian Brad, Preşedinte Cluj IT Cluster.

Cine se poate înscrie?

  • manageri din companii medii sau mijlocii active în regiunea Transilvaniei, și nu numai, în industrii precum software, telecomunicații, HoReCa, sănătate, biotech, producție, având un interes ridicat privind procesele de digitalizare.
  • antreprenorii sau persoanele care au o idee de startup și doresc să descopere cum să se adapteze la noul mediu de business și de piață
  • reprezentanţi şi angajaţi ai companiilor locale din regiunea Nord-Vest interesaţi de dezvoltare profesională şi îmbunătăţirea continuă a competenţelor.
  • studenții ce își doresc să completeze studiile lor cu experiențe din mediul practic de business.

Primele două zile de conferință vor reuni peste 20 de speakeri de calibru la nivel naţional şi internaţional,  printre care îi amintim pe: Peter Leeson (fondator al Orchestrated Knowledge),  Jerome Barrand (președinte agil’OA),  Stelian Brad (Președinte Cluj IT Cluster),  Si Alhir (Digital Transformation Leader), Anna Linck (EU Policy Manage, Digital SME Alliance), Răzvan Voica (CEO și cofondator Școala Informală de IT) și  Florin Jianu (președinte al Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România).

A treia zi a conferinţei va fi dedicată  unei serii de workshop-uri restrânse, practice, pe teme de business și management, și unei mese rotunde în care discuţiile se vor concentra pe impactul crizei la nivel organizaţional, procesul de transformare generat și soluțiile posibile în arii precum resurse umane, dezvoltare de business și management.

Conferința “Cluj Innovation Days 2020” este organizată în cadrul programului Future Skills, implementat de Cluj IT Cluster în parteneriat cu Asociația Patronilor și Meseriașilor Cluj şi Școala Informală de IT. Proiectul aduce o serie de beneficii și acțiuni de sprijin menite să faciliteze o tranziție lină prin procesele de digitalizare și transformare organizațională. Abordarea proiectului presupune un model centrat pe abilități, în care atât angajatul cât și compania pot accesa cunoștințe, expertiză și suport specializat pentru programe de învăţare personalizate pe tot parcursul vieții și programe de învățare la locul de muncă.

Anul acesta conferința va avea loc între 12 și 14 octombrie în mediul online. Accesul participanţilor este gratuit, iar cei interesați să participe pot solicita un bilet completând formularul de pe website-ul conferinței. Pentru mai multe detalii privind pre-înregistrarea vă invităm să accesaţi: https://clujinnovationdays.com/

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *