Un gând pe zi, de Constantin Ene (6)

739 0

 Lecția pe care o primim de la COVID-19

 Consiliul Județean trebuie să aibă un rol activ în dezvoltarea și modernizarea județului Vâlcea, post COVID.

 În contextul pandemiei si a măsurilor legale în concordanță cu ”situația excepțională”, mediul De afaceri s-a alterat masiv.

Cele mai afectate au fost  (și sunt) companiile mici și mijlocii, ce activează în comerțul cu amănuntul și prestări servicii pentru populație, turism, dar și cele care activează în producție, unde s-au înregistrat reduceri semnificative ale comenzilor de lucru.

La nivel national, IMM-urile reprezintă 99,7% din companiile active, contribuie cu aproximativ 60% din produsul intern brut (PIB) și angajează 60% din forța de muncă, iar impactul acestei situații excepționale este semnificativ în realizarea PIB-ului pentru anul 2020, în menținerea locurilor de muncă.

Peste un milion de angajați au fost sau sunt încă afectați de suspendarea contractelor de muncă și trimiși în șomaj.

Uniunea Europeană a permis României alocarea unor sume importante din bugetul fondurilor nerambursabile pentru perioada 2014-2020 care să sprijine relansarea economică a IMM-urilor prin Programul Operațional Competitivitate. Sprijinul este acordat sub formă de granturi pentru capital de lucru sau pentru investiții firmelor care activează în domenii economice afectate de criză, dar și celor implicate în sectorul tehnologiei informației pentru furnizarea de aplicații și soluții de adaptare în mediul online.

Mediul de afaceri din județul Vâlcea

În anul 2019, în județul Vâlcea erau înregistrate peste 8100 companii, din mai multe sectoare ale economiei naționale.

În anul 2018, aceste companii au realizat un venit total în jur de 15 miliarde lei, (pentru anul 2019 încă nu s-au centralizat datele).

Aproximativ 8050 companii s-ar putea asimila cu Întreprinderi Mici și Mijlocii, iar nouă miliarde de lei ar fi contribuția acestor companii la realizare produsului intern brut, pentru județul Vâlcea.

IMM-urile din județul Vâlcea au aceleași provocări de la nivel national, la care putem adăuga ca probleme specifice:

  • Lipsa de implicare a autorităților publice locale în atragerea unor investitori semnificativi care să dezvolte în mod durabil economia județului și să creeze condiții pentru o extindere pe orizontală a economiei, a implicării IMM-urilor în activități noi de dezvoltare.
  • Lipsa forței de muncă. Forța de muncă activă, calificată, tânără – a migrat în orașele cu potențial economic mare (Cluj, București, Sibiu, Pitești, Craiova) sau în afara țării.

Soluții:

  • Înființarea unui birou județean pentru investiții cu rol în sprijinirea și îndrumarea antreprenorilor, cu scopul de a oferi informații despre legislația aplicabilă și programe de finanțare europene, naționale sau locale. În sens mai larg, antreprenorii locali sau cei interesați să investească în zonă ar putea găsi într-un singur loc servicii și informații referitoare la instituții publice din județ, agenții și oficii locale din subordinea ministerelor implicate în acordarea de avize și autorizări. Dacă ar accesa sursele de finanțare disponibile în următoarea perioadă cât mai multe companii, dacă s-ar atrage în economia județului sume importante pentru investiții și pentru activitatea curentă a IMM-urilor vâlcene, atunci ar avea șansa de a relua activitatea de până acum, de a o dezvolta și de crea noi locuri de muncă.
  • Implicarea administrației publice locale în parteneriate eficiente, transparente și corecte cu mediul de afaceri. Sprijinul real al autorităților pentru facilitarea investițiilor în județ poate fi acordat prin obținerea în timp scurt a avizelor și autorizațiilor, facilități la plata taxelor, implicare mai mare în promovarea resurselor locale etc. În acest fel, sume importante vor intra în economia județului, în bugetele locale, cu implicare directă în creșterea PIB-ului și a numărului locurilor de muncă.
  • Dezvoltarea resursei umane, prin crearea de programe locale pentru formarea de competențe, încurajarea atragerii de profesioniști, parteneriate cu instituții de învățământ, facilitarea mobilității locale/ județene a forței de muncă

Prima condiție de a avea o șansă de dezvoltare în viitor este accesarea surselor de finanțare, din fondurile europene nerambursabile, de peste 70 de miliarde de euro, în perioada 2021-2027. Autoritățile publice și antreprenorii, parteneriatele pentru proiecte de impact la nivel local vor primi din partea instituțiilor europene un sprijin fără precedent.

Prin creșterea competitivității economice și inovare, antreprenoriatul vâlcean ar putea aduce în județ importante resurse pentru dezvoltarea comunităților

În calitate de consilier al Consiliul Județean Vâlcea, voi face toate demersurile necesare pentru ca proiectele noastre de dezvoltare să fie  pregatite de echipe competente, în cadrul programelor de finanțare din fonduri europene.

Implementarea  lor, cu succes, va contribui la crearea de noi locuri de muncă, menținerea celor existente și la relansarea economică a județului Vâlcea – prioritatea ZERO a Alianței USRPLUS.

Cu considerație,

 

ENE CONSTANTIN – candidat al Aliantei USR PLUS pentru funcția de consilier al Consiliul Județean Vâlcea.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *