VIDEO Curierul de Râmnic | Dacian Cioloș, la Râmnicu Vâlcea

1061 0

„Onestitatea este primul capitol în cartea înțelepciunii” – scria Thomas Jefferson în epistola adresată lui Nathaniel Macon (1819). Benjamin Franklin recunoștea onestitatea drept „cea mai bună politică”.

Politica se face cu gândul la principii, nu numai la interese. Onestitate în politică înseamnă a înțelege că politica nu este scop în sine, ci un mijloc de a rezolva probleme ale comunității.

Onestitatea în politică înseamnă că aceasta nu este un substitut al unei profesii, o pot face cei aleși, numai după ce au confirmat că au nu doar diplome (și nu obținute oricum, unele dintre ele), dar și un comportament de profesionist.

Înseamnă că legalitatea este obligatorie, că regulile după care se conduc politicienii trebuie să fie capabile de recunoaștere de către toți cetățenii.

Înseamnă, pentru toți, a respecta cuvântul dat, a accepta că „eu pot să greșesc, tu poți să ai dreptate, dar noi, împreună, trebuie să găsim soluții”.

Iar ca cetățeni, onestitatea în politică înseamnă a sancționa cu orice mijloc democratic trădarea. Cel mai important mijloc este VOTUL. Și, desigur, înseamnă simțul onoarei.

Aflat în vizită la Râmnicu Vâlcea, Dacian Cioloș, europarlamentar, președintele RENEW Europe, al treilea grup politic din Parlamentul European, președintele PLUS și co-președinte al Alianței USR PLUS, ne-a transmis toate acestea, precum și încrederea că schimbarea este posibilă:  “Revin la Râmnicu Vâlcea cu plăcere, am făcut-o și în campania pentru alegerile europarlamentare, când v-am spus că vom merge în Parlamentul European, dacă ne veți da votul, pentru a aduce resurse financiare, de la nivel european, pentru România. (..) Esențiale pentru noi sunt alegerile locale și alegerile parlamentare, pentru că decid cine ne va conduce pentru următorii patru ani și, chiar cu influențe, pentru următorii opt ani. În următorii șapte ani, România va beneficia de 80 miliarde de euro, bani care pot fi folosiți în mod direct și de autoritățile publice locale.

(..) Alegerile locale și cele parlamentare pot însemna un moment de cotitură pentru Vâlcea, pentru România. Putem alege între a ne complace în tarele trecutului, pe care le știm foarte bine sau să alegem schimbarea. Putem alege să mergem pe ideea <<maică, au furat, dar au mai să făcut câte ceva>> sau să ne proiectăm în viitorul unei românii europene, construit aici.

(..) Este pentru prima dată când românii au o alternativă la vechile partide, care au condus România în ultimii 30 de ani. O alternativă care și-a dovedit viabilitatea după alegerile europarlamentare, după ceea ce colegii de la USR au făcut în Parlamentul României, în ultimii patru ani. USR PLUS este o forță politică consistentă, cu adevărat capabilă să conducă România”.

“Dragi prieteni vâlceni! Pe 27 septembrie vă așteptăm la vot!”, a încheiat Dacian Cioloș discursul său.

Principalele momente ale vizitei lui Dacian Cioloș, la Râmnicu Vâlcea, în filmul de mai jos:

Mihaela Iliescu

 

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *