Mărfurile se ieftinesc după Brexit, pentru englezi

740 0

Guvernul britanic a anunțat joi că a lansat o consultare privind sistemul de taxe pe care Regatul îl va aplica de la 1 ianuarie 2021.

Echipa lui Boris Johnson are în vedere eliminarea totală a taxelor vamale asupra tuturor mărfurilor care nu se fabrică și în Marea Britanie, sau la care producția națională este limitată, reducând astfel substanțial prețurile pentru consumatori.

O altă inițiativă este sistemul fiscal al națiunii celei mai favorizate, pentru a încuraja comerțul cu alte țări cu care nu există acorduri în prezent, scrie The Telegraph.

”O prioritate cheie este adâncirea relațiilor comerciale și a investițiilor cu parteneri care au vederi similare cu ale noastre, începând cu Statele Unite, Japonia, Australia și Noua Zeelandă.”

Secretara pentru Comerț a precizat că viitorul acord cu Statele Unite „va face să scadă prețurile pentru consumatorii britanici”.

Este evident că toate aceste intenții nu cad bine Uniunii Europene și birocraților de la Bruxelles care nu înteleg ca prețurile pot să și scadă. La automobilele germane au crescut continuu. (sursa evz)

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *