World Vision România: Elevul fără Internet a pierdut peste 300 de ore de școală; educația remedială este soluția

748 0

 Concluziile unei dezbateri cu cei care pot schimba fața școlii românești, organizată de Ziua Educației

După o perioadă extrem de dificilă, în care un elev fără internet din România a pierdut aproximativ o treime dintre orele din anul şcolar, educaţia remedială trebuie să fie o prioritate pentru toţi cei implicaţi în sistemul de învăţământ, aceasta este una dintre principalele concluzii ale dezbaterii “Ziua Educaţiei: Lecţiile pandemiei”, organizată astăzi, luni, 5 octombrie de World Vision România.

La dezbatere au participat actori-cheie din local, pentru a vedea cum funcționează descentralizarea deciziei în educației și care sunt concluziile după primele trei săptămâni de școală: Gheorghe Damian, primar, comuna Ciugud, județul Alba; Sergiu Arsene, primar, comuna Bod, județul Brașov; Marinela Marc, inspector școlar general, Inspectoratul Școlar Județean Cluj; Gabriela Conea, inspector școlar pentru proiecte educaționale, Inspectoratul Școlar Județean Iași; Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România; Iulian Cristache, președintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi; Sorin Cîrstea, directorul Școlii Gimnaziale Scundu, Vâlcea; Dragoș Sdrobiș, profesor Liceul Teoretic Gelu Voievod, Gilău, Cluj, expert proiect „Școala pentru Toți”, profesor Școala din Valiză; Teordora Grîu și Georgiana Asavei, eleve, Consiliul Consultativ al Copiilor din World Vision România, Daniela Trubiansky, psihoterapeut de familie, membru în Boardul World Vision România.

Înregistrarea întregului eveniment poate fi vizionată aici:

https://www.youtube.com/watch?v=_z2ImquLpLw&ab_channel=WorldVisionRomania

World Vision România atrage atenția asupra faptului că elevii din diverse cicluri au pierdut în anul școlar 2019-2020, din cauza pandemiei de COVID-19, între 209 și 374 de ore de școală, dacă au avut acces zero la școala online. Acest lucru înseamnă aproape o treime din cele 35 de săptămâni de școală.

În acest moment, una dintre soluţiile la această problemă este educaţia remedială, care a devenit principala preocupare a unor societăți cu sisteme de educație dezvoltate, unde redeschiderea școlilor a adus în prim-plan golurile pe care absența școlii și a cursurilor online le-a lăsat în educația elevilor. Pentru a asigura un sprijin profesorilor care fac educație remedială la clasă, în aceste prime săptămâni din noul an școlar, o opțiune viabilă ar fi un sistem de after-school susținut de stat.

World Vision România continuă din luna octombrie programul Școală după şcoală” în mediul rural pentru peste 5.000 de copii. Priin acest program, fundația oferă masă caldă și ore de educație remedială în regim after-school. Acolo unde acestea nu se pot derula din cauza cazurilor de îmbolnăvire sau nu se pot asigura condițiile de siguranță – aproximativ 10% dintre școlile din programe –  se vor acorda tichete de masă sau masa la pachet pentru acasă, concomitent cu ore de educație remedială online, urmate de vizite de monitorizare. Fundaţia World Vision România desfăşoară proiecte în peste 300 de şcoli din mediul rural.

Concluziile dezbaterii:

  • Formarea profesorilor este extrem de importantă pentru un sistem de educație performant, consideră primarul comunei Ciugud, Gheorghe Damian. “ De când am pus bazele acestei școli smart și înainte am adoptat un buget important pentru formarea cadrelor didactice, pentru a-i pregăti inclusiv pentru acest învățământ online. Deși nu știam că vine pandemia, noi a trebuit să ne pregătim cadrele didactice. Așa cum eu, ca primar, citesc în fiecare zi, învăț în fiecare zi, particip la cursuri, sunt convins că asta va da roade și în zona aceasta educațională”, a declarat primarul.
  • Primarul Sergiu Arsene (comuna Bod, județul Brașov) a explicat nevoia de descentralizare la nivelul comunității inclusiv a angajării cadrelor didactice, descentralizare cuprinsă în forma inițială a Legii Educației, dar schimbată pe parcurs prin modificarea legislației.
  • Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj și-a asumat achiziția de echipamente digitale. “Sunt foarte mulți primari care au negociat cu companiile de telefonie – tablete în schimbul unui abonament”, a declarat Marinela Marc, Inspector Școlar General, Inspectoratul Școlar Județean Cluj.
  • Despre importanța competențelor informatice pentru profesor a vorbit și Gabriela Conea (Inspectoratul Școlar Județean Iași). “Pe 24 martie a fost publicat primul ghid pentru școala de acasă. Pe site-ul IȘJ sunt 14 resurse deschise, create de colective de profesori. Ni s-a întins o mână de la o companie – centru de formare pentru educație digitală, predare hibrid, sincronă și asincronă”, a declarat Inspectorul Şcolar.
  • Trebuie să avem un moment T0 şi să începem să construim, consideră Iulian Cristache, Președintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi. “Școala, consiliul nu trebuie să aștepte de la minister să facă minuni. Părinții să fie responsabili și să îi sprijine pe profesori. Profesorii să-și facă datoria”, a declarat acesta.
  • În pandemie, a devenit clar că pregătirea remedială pentru ca elevii să recupereze este o necesitate – suntem o țară campioană la abandon școlar, în top la analfabetism funcțional (40%). Și în pandemie, și după începutul școlii, World Vision a continuat să lucreze cu copiii din mediul rural, dar și cu autoritățile locale și cu părinții. Profesorii sprijiniți de noi au lucrat cu copiii la diverse materii, pentru a-i pregăti pentru Evaluarea națională și Bacalaureat. Rezultatele nu au întârziat – am reușit să avem peste 90% rată de absolvire la Bacalaureat pentru copiii din programele noastre”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.

La aniversarea a 30 de ani de existență, World Vision România face un apel la sprijinirea învățământului rural. Fundaţia a demarat o campanie de strângere de fonduri pentru şcolile, elevii şi profesorii din mediul rural. Donațiile se pot face fie prin SMS la numărul 8864, cu mesajul SPERANŢĂ (cost 4 euro), fie direct pe site-ul campaniei, https://worldvision.ro/implica-te/proiecte-fundraising/daruieste-educatie/, unde se poate dona orice sumă.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *