Costumul popular bărbătesc
Componența costumului: se compune din căciulă sau pălărie, cămașa, cioareci (nadragi sau ițari), brâu, bete și încalțăminte. În anotimpul răcoros șuba și cojocul completau costumul popular.
Căciula – era confecționată din blană de miel neagră, iar în vechime avea forma rotundă care mai apoi s-a schimbat sub formă de căciulă “moțată”. Pălăria era purtată în trecut cu borul ridicat.
Cămașa – putea fi întâlnită sub trei forme: cămașa dreaptă, de veche tradiție; cămașa cu poale și camașa cu platcă și poale.
Cămașa dreaptă reprezintă forma de camașă clasică în portul popular bărbătesc. Ornamentația ei se realiza, ăn general, prin cusături în alb. Cheița era mai dezvoltată având un rol principal în ornamentarea cămășii. Decorul redus al cămășii bărbătești, în afară de cheiță, este plasat pe guler, sub forma cusăturii “pe dos”sau cu “râuri la un fir urzit și umplut “; la gură este tivită cu “tiv cu obinzea” sau “colți cu îngrăditura cu tighel”, iar la tivul mânecii și la poale apare “sebacul”.
Cămașa cu poale reprezintă prima fază după cămașa dreaptă și este confecționată scurtă până la mijloc de unde i se adaugă poalele compuse din 4-5 foi încrețite.
Cămașa cu platcă și poale este ultima fază a cămășii țărănești și are ca element reprezentativ gulerul lat și răsfrânt, iar pe umeri o platcă de care se prind fața și spatele cămășii încrețite. Mâneca se termină în manșetă. Stilul ornamentației este diferențiat – înclină spre motive florale policrome, cusute cu mătase vegetală.
Cioarecii erau confecționati din dimie țesută în patru ițe, din lână și, îndesată la piua. Vara se purtau ițari din pânză. Croiala pastra forma generalizată cu “tur”, “craci”, “clin” și “ghizde”, fiind încheiatți cu cusătura pe muche.Erau ornamentați redus cu găetane negre.
Brâul care încingea mijlocul era ales în razboi.
Pieptarulțsi cojocul au devenit de-a lungul timpului, prin însușirile de frumusețe ce le-au dobândit, unele dintre cele mai prețuite piese de port ce împodobeau și costumul de sărbători. Aceste piese ale portului popular au avut un rol aparte și în ceremonialul de nuntă: mirele avea obligația să poarte pieptar, iar cojocul nu trebuia să lipsească din lada de zestre a miresei.
Șuba este o altă piesă de port popular, folosită în anotimpurile răcoroase și care se prezenta ca o haină largă și lungă, impunătoare prin dimensiunile ei mari și care păstrează, în general, aceeași formă atât în portul popular femeiesc, cât și în cel bărbătesc; diferențieri apar numai în modul de ornamentare.
Costumul popular femeiesc
În această arie etnografica, costumul popular femeiesc se compunea în trecut din:
- cămașă cu clini și altoaie, cu gura în față, pe umăr sau la spate și cu brațara la mânecă și decoltată ori cu altiță, încreț, clin strâns și cu rânduri cu sau fără sebace alternante, ori cu mâneca și pieptul în “blană”.
- zăvelca, albă în față și roșie, înscortata, în spate sau opreg cu zăvelcă.
- brâu și bețe cu mărgele, iar în cap, căpătâi sau cârpa (“cârpoi”).
Piesa cea mai importantă a costumului femeiesc o constituie cămașa, ea păstrând întregul echilibru prin proporții, decor și cromatică, determinand piesele ce alcătuiesc ansamblul. Croite din pânză de cânepă sau in, mai târziu din bumbac, părțile componente ale cămășii sunt încheiate cu ajutorul “cheițelor” care au rolul de a realiza asamblarea, formând o schemă urmărită de ornamentația cămășii și având totodată rolul de podoabă prin forma și coloritul variat. Strânse la gât cu o bentiță, cu mânecile lungi, cămășile cu poale, urmăresc îndeaproape linia corpului. Se caracterizează de asemenea prin maneca foarte largă “din doua foi”, stransă cu bentiță la încheietura mâinii, gulerul strâns la baza gâtului și încheiat cu un nasture sau cu șiret.
Compoziția ornamentală a cămășii, determinată de tipul de croi căreia îi aparține, se bazează pe alternanța dintre petele de culoare și albul fondului, decorul fiind concentrat pe umeri, brațe și piept. Altița, încrețul și râurile sunt cele trei elemente care prin îmbinare și proporționalitate dau contur compoziției ornamentale a cămășii femeiești.
Altița este alcătuită din rânduri orizontale, cu motive geometrice repetate, delimitate între ele prin linii despărțitoare având în partea de sus un rând cu motive mici, cusute. La cămășile foarte vechi, altița prezinta o “despărțitoare”, un spațiu alb lăsat liber între primul rând de motive și restul altiței. Motivele geometrice, abstracte, de pe altiță sunt folosite și pentru alcătuirea râurilor de pe mânecă, dar de multe ori ele se îmbină cu motive diferite, mai ales la cămășile cu ornamentașia executată în tehnica broderiei. Între altiță și “râuri”, “încrețul” ține echilibrul, delimitând câmpii ornamentali, având un colorit neutru, temperat, cu motive geometrice cusute în tehnici speciale: “punct urzit cu fir”, “pite”, “sebace”.
Dacă în secolul trecut vechea cămașă femeiască a cunoscut o compoziție ornamentală echilibrată, centrul de greutate fiind altița, în jurul căreia se organiza întreg ansamblul ornamental cu încreț, rânduri “ținute” (drepte) sau rânduri “înfurcite” (oblice), cu aceleași rânduri plasate pe pieptul și pe poalele cămășii, în secolul nostru acest echilibru se tulbura apărând astfel compozițiile cu ornamentația mânecii “în blană”, uneori chiar fara încreț. Decorul acoperă astfel toată partea vizibilă a mânecii și a pieptului cămășii, eliminand spațiile albe și dând impresia de “încărcat”.
Mai apoi, se schimbă vechea dispoziție a “râurilor”; dezvoltarea acestui element are ca rezultat variante ornamentale în care este redus încrețul și rămân doar altița și rândurile sau se renunță și la altiță, rândurile dispuse în unghi (înfurcite în două) acoperind mânecile și pieptul cămășii.
Se constată astfel că pot fi întâlnite trei tipuri de ornamentație a cămășii femeiești care au o frecventă preponderență: compoziția cu altița, încrețul și rândurile drepte pe mâneci și pe piept, compoziția cu “blană pe mâneci și pe piept” și compoziția cu rânduri “înfurcite”.
Fața de “ciupac”(partea superioară a “iei cu trup”), “trupul iei”, adică poalele, prezintă mai puține variante. Ornamentul, redus la cateva motive mărunte (“râuri pe clini”), era inșirat pe cusătura clinilor; jos, un simplu “tiv tighelit”.
Spre sfârșitul secolului trecut s-a introdus în portul femeiesc “fusta”, o poală cu aceiași clini, care se îmbracă peste trupul iei și reprezenta o piesă de port aleasă. Ornamentul acesteia era plasat la tiv sub forma de “chenar” în “sebace” cusute sau alese “rânduri pe la poală”; cheița care încheie foile apare mai dezvoltată.
După Primul Razboi Mondial a apărut “ia copilarească” diferită de “ia bătrânească”, denumire dobândită de cămașa cu blană. Ia copilarească, mai mică, adeseori cu volan (“roata la mâneca”), fie cusuta, fie aleasă ăn razboi, reactualizează stilul cămășii cu altiță în forme mai simple.
Costumul cu două zăvelci se purta cu zăvelci diferite, nu perechi: în față, zăvelca “în panză” vânată sau neagră, ornamentată cu alb, și, la spate, zavelca în scoarță, de obicei roșie. Costumul cu zăvelci perechi (“costumul național”) este mai recent și are ambele zăvelci țesute în “scoarță” și cu chenare pe poale, culoarea cea mai des întâlnită în Pietrari fiind un roșu închis, aproape vișiniu, culoare ce se regasește și în râurile de pe cămăși.
Costumul cu opreg, care, considerat la mare prețuire, se îmbracă “numai de femeile cu stare, cand ieșeau în lume, în sărbători mari”, se purta fie singur, în cute mari la spate și întins în față, “învăluit pe trup” și “închiotorat” la stânga, fie cu o zăvelcă în față ( întotdeauna “în pânză”).
Brâul ales “în scoarță” și betele cu mărgele completează acest costum de sărbătoare.
În ultimele decenii ale secolului trecut a apărut un costum femeiesc mai ușor și comod la purtat, cu o execuție tehnică mult simplificată. La acest tip de costum popular întâlnim: ia cu poale, cu gura în față și maneca scurtă, cu volan, decorată cu altița, încreț desfăcut și mai îngust și cu rânduri alternate cu sebace mari care se repetă pe piept și pe spate, iar poalele sunt ceva mai scurte și decorate cu râuri de la altițș; „soartele” colorate sunt zăvelci identice carora li s-au adăugat colțisori cu margini; betele nu mai au mărgele, iar maramele se confecționeaza foarte rar.
În prezent, costumele populare nu se mai poartă și nu se mai confecționează, ele rămânând ca o mărturie a unei adevarate arte care va disparea în timp și de care ne vom aminti în viitor numai vizitănd sălile unor muzee de profil sau ale unor expoziții de artă populară.
Curierul de Râmnic
