Râmnicul uitat: Bulevardul

516 0

Destinul Bulevardului e legat de cel al dealului Capela, de sub poalele căruia răsare cu dezinvoltură. Un parapet de piatră stăvilește alunecarea dealului și două rânduri de scări încadrează simetric, de o parte și de alta, monumentul ridicat în cinstea Războiului de Independență.

Platforma etajată, prima dintr-un șir de trei platforme, prevăzută cu ronduri de flori și bănci încremenite într-un soi de veșnicie, a fost dintotdeuna un loc de liniște și de popas pentru vizitatorii Râmnicului. De aici, orașul se desfășura pe vremuri sub ochii privitorului, până departe, dincolo de apa Oltului.

Gheorghe Sabin, primarul orașului și inițiatorul construcției monumentului, el însuși voluntar în războiul din 1877-1878, își notează în memoriile sale următoarea însemnare ce sună ca un recviem închinat celor dispăruți: “Noi, cei care am împărtășit bucuriile victoriei și am plans pentru cei ce au murit, suntem datori, trebuie sălăsăm pe pământ un semn care să aminteascăg enerațiilor viitoare pe acei ce și-au dat viața pentru a ne da o patrie liberă.”

La capătul dinspre Capela al Bulevardului se ridică două dintre cele mai impunătoare edificii ale orașului, ce distonează evident cu sărăcia stereotipă a blocurilor noi cu care se învecinează.

Clădirea “goetheană” a Tribunalului (RaduPetrescu), cu coloanele ei de o simplitate clasică, zidită în anii 1906-1907, este și azi, după aproape un secol, cea mai frumoasă și de departe cea mai reprezentativă construcție civilă pentru Râmnicul de odinioară.

Ea e ridicată pe locul caselor boierului Munteanu, proprietar cu dare de mână la Olănești…În aceste case a fost instalată o vreme cazarma Regimentului 2 Dorobanți, înainte de a i se construi local propriu…

De cealaltă parte a străzii, ca o replică de mai mică anvergură, a dăinuit clădirea Administrației financiare, azi Tribunalul județean, zidită pe locul caselor lui Petrache Mișcurici, unde a funcționat o vreme statul major al regimentului, apoi un pension de domnișoare și școala de fete a Așezămintelor brâncovenești…

În spațiul dintre cele două clădiri monumentale, traversat astăzi de trepte, ronduri de flori și corpuri de iluminat carnavalești, rătăcesc cele mai absurde amintiri ale unui trecut pierdut în aburi de legendă: parade militare, ceremonii religioase, mitinguri, sau trecerea coloanelor de tancuri și blindate nemțești, urmate de cele sovietice. Nimic din viața vechiului oraș nu-i e străin acestui spațiu armonios, trăind în simbioză cu reverberația de lumini difuze a Capelei.”

Constantin Mateescu “Râmnicul de odinioară”, 1993

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *