Florin Piersic, la 85 de ani…

765 0

Unul dintre cei mai iubiţi actori români ai ultimei jumătăţi de veac împlineşte miercuri, 27 ianuarie 2021, 85 de ani. Florin Piersic, căruia i se mai spunea și Alain Delon de România, s-a retras de ceva vreme lângă Cluj, alături de soţia sa. Actuala pandemie de COVID a făcut ca măsurile de protecţie să fie dublate în cazul său şi din cauza vârstei.

“Duce foarte tare dorul scenei şi al spectatorilor. Dar la 85 de ani continuă să spere ca va juca în continuare şi face scenarii în baza cărora vom reprograma spectacolele suspendate din cursul anului trecut”, a declarat pentru Impact.ro, actriţa Medeea Marinescu, unul dintre rarii parteneri alături de care Florin Piersic a continuat să apară pe scenă în ultimul deceniu.”

Obiceiul lui Florin Piersic. Ce face marele actor în fiecare săptămână?

Cei doi joacă împreună în piesa regizată de regretatul Radu Beligan, “Străini în noapte”, care continuă să facă furori la mulţi ani distanţă de la premieră.

”Am vorbit la telefon chiar zilele trecute cu Florin Piersic. M-a întrebat dacă mi-am mai repetat rolul şi m-a asigurat că el o face în fiecare săptămână. Abia aşteaptă să se termine cu pandemia asta”, a mărturisit Medeea Marinescu, în exclusivitate pentru Impact.ro.”

Medeea Marinescu ne-a povestit despre colegul ei de scenă, Florin Piersic, care îi este și un prieten de suflet:

“Avem de recuperat spectacole şi în Germania, la Frankfurt şi la Koln, parcă, dar şi zeci de spectacole prin ţară!”, ne-a mai spus Medeea Marinescu.”

”Florin Piersic nu mi-a spus niciodată dacă se teme sau nu de covid-19”

Cei doi au jucat piesa cel mai recent în toamna trecută, când lucrurile se mai relaxaseră, o dată la Bucureşti, iar spre finele lunii la Timişoara.

“Mi-am făcut atunci o serie de teste anti-COVID fiindcă am vrut să fiu sigură că nu voi transmite acest virus. Florin Piersic nu mi-a spus niciodată dacă se teme sau nu de virusul ăsta, dar ştiu sigur că se va vaccina.

Nu ştiu când o va face, dar ştiu că are foarte mulţi prieteni medici clujeni, cu nume şi renume, şi ştie exact care e valoarea vaccinului. Nu e adeptul teoriilor ăstora despre vaccin, care umblă mai nou printre noi, stârnind multă confuzie şi teamă!”, a adăugat Medeea Marinescu.”

Amintiri fabuloase de la spectacole

Actriţa care s-a lansat de mic copil în pelicula pentru copii “Maria Mirabela” (1981), a povestit pentru impact.ro două amintiri comune, legate de spectacolele cu ”Străini în noapte”:

”Am auzit clar un scâncet de bebeluş. Era un bebeluş de sub un an. Eu am înlemnit, fiindcă nu deloc e plăcut să te deranjeze aşa ceva, nici pe tine ca actor, nici pe tine, ca spectator”, a mărturisit Medeea Marinescu.”

Cea dintâi a avut loc, într-o seară, acum câţiva ani, la Alba Iulia:

“Am auzit clar un scâncet de bebeluş. Era un bebeluş de sub un an. Eu am înlemnit, fiindcă nu deloc e plăcut să te deranjeze aşa ceva, nici pe tine ca actor, nici pe tine, ca spectator. Am aşteptat cu înfrigurare reacţia lui Florin Piersic. Acesta şi-a păstrat calmul şi am dus piesa la bun sfârşit. E drept, ne aflam şi spre finalul ei.

Dar, imediat după ultima replică, Florin Piersic le-a vorbit celor din sală. ‘Bine, măi oameni buni, asta e o piesă pentru adulţi, iar cineva dintre dumneavoastră a venit la spectacol cu un copil care nu are nici măcar vârsta necesară spectacolelor pentru copii’, le-a spus el cu dojană. S-a aşternut o tăcere mormântală.

Într-un târziu, de unde de la balcon s-a ridicat o femeie cu un copil în braţe şi ne-a spus. ‘Iertaţi-mă! Am vrut să vin la spectacol gândindu-mă că va fi poate singura dată când îl voi putea vedea pe viu pe Florin Piersic. A trebuit să apelez la situaţia asta fiindcă nu am avut cu cine-mi lăsa copilul. Vă rog să mă iertaţi încă o dată!’ Şi nimeni nu a mai avut nimic de zis!”.

 

Florin Piersic, oprit de vameși pentru fotografii și autografe

O altă amintire deosebită vine dintr-o perioadă în care mergeau cu acelaşi spectacol la Chişinău. Şi au ales ca varianta de deplasare maşina, fiindcă avuseseră spectacol şi la Iaşi. În faţa, povesteşte Medeea Marinescu, erau actorii, ea şi Florin Piersic, în spate maşina cu colegii de la “Tehnic” şi cu decorurile.

“Ajungem cu bine în vamă, la Ungheni. Aici a început nebunia, din clipa în care vameşii au aflat că Florin Piersic se află în zonă. ‘Maestre, trebuie neapărat să faceţi fotografii alături de noi’. ‘Bine, măi fac!’, a venit răspunsul. ‘Ah, maestre, trebuie să vă rugăm să faceţi şi cu colegii noştri, din cealaltă tură. Acum apar’.

‘Bine, fac şi cu ei!’. Şi uite aşa, vama a rămas blocată vreo două ore de nu mai înţelegea nimeni ce se întâmplă. Într-un târziu Florin Piersic le-a explicat că trebuie să ajungem la spectacolul din aceeaşi seară, de la Chişinău. ‘Bine, s-au dat bătuţi vameşii. Mai faceţi două, trei poze cu căpitanul nostru şi puteţi pleca’. ‘Bine măi, fac şi cu căpitanul vostru’, a spus Piersic, la capătul răbdării.

Şi am aşteptat cu toţii să vedem ce matahală de căpitan iese în faţă. Când colo, ce să vezi, ‘căpitanul’ era un câine lup, antrenat în depistarea drogurilor, dar având grad militar. Şi uite aşa a făcut Florin Piersic poze cu ‘căpitanul’ care, trebuie să recunosc, a fost foarte cuminte la şedinţa foto. Şi cred că poza cu ei doi se mai află şi azi la vamă. Poate o veţi zări, când veţi trece prin zonă!”, mai glumeşte şi azi pe tema asta Medeea Marinescu.”

(Sursa: IMPACT.ro; Libertatea)

Am avut marea ocazie să primesc un DVD cu melodii cu autograf, de la marele actor, în anul 2009, prin intermediul unor prieteni  din București.

Suntem încantați și onorați că putem să-I ascultăm interpretând  și frumoase melodii care vor rămâne veșnic în sufletele noastre, ale tuturor.

Actorul Florin Piersic  fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a V-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

A fost decorat la 30 mai 2002 cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru prestigioasa cariera artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.

 

Corina Enache

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *