4 Februarie Ziua internaţională a fraternităţii umane (ONU)

808 0

În ziua de 4 februarie 2021, este sărbătorită, în premieră, Ziua internaţională a fraternităţii umane.

Adunarea Generală a ONU a adoptat, la 21 decembrie 2020, Rezoluţia 75/200 prin care a proclamat data de 4 februarie ca Zi internaţională a fraternităţii umane, potrivit un.org. În acest fel, a marcat aniversarea semnării, la 4 februarie 2019, a Documentului despre fraternitatea umană pentru pacea mondială şi convieţuirea comună de către Sfântul Părinte Papa Francisc împreună cu Marele Imam de Al-Azhar, Şeicul Ahmad Al-Tayyeb, în timpul călătoriei apostolice a Papei Francisc în Emiratele Arabe Unite, la 3-5 februarie 2019.

Propunerea stabilirii datei de 4 februarie ca Zi internaţională a fraternităţii umane a fost transmisă către ONU de Papa Francisc, împreună cu Marele Imam de Al-Azhar, Şeicul Ahmad Al-Tayyeb, printr-un mesaj adresat secretarului general al ONU, Antonio Guterres, la data de 4 decembrie 2019.

Rezoluţia ONU „recunoaşte contribuţia valoroasă a oamenilor din toate religiile sau credinţele pentru umanitate şi contribuţia pe care dialogul între toate grupurile religioase o poate aduce la o mai bună conştientizare şi înţelegere a valorilor comune împărtăşite de toată omenirea”, se arată la undocs.org. Esenţială pentru ziua de 4 februarie a fiecărui an va fi promovarea dialogului interreligios şi intercultural.

În mesajul său prilejuit de marcarea Zilei internaţionale a fraternităţii umane, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, subliniază importanţa promovării toleranţei culturale şi religioase, a bunei înţelegeri şi a dialogului interconfesional.

Papa Francisc a dezvoltat tema fraternităţii şi prieteniei sociale în enciclica „Fratelli tutti”, publicată la 3 octombrie 2020, în care abordează probleme stringente ale societăţii contemporane: pacea, solidaritatea, libertatea religioasă, dialogul şi caritatea, respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

„Prietenia socială şi fraternitatea universală necesită în mod necesar o recunoaştere a valorii fiecărei persoane umane, întotdeauna şi pretutindeni” (Fratelli tutti, 106). În special în aceste vremuri de pandemie, e mai mult decât oricând nevoie de solidaritate şi fraternitate, colaborare şi caritate, care „ne îndeamnă la comuniune universală” (Fratelli tutti, 95), arată Arhiepiscopul Mitropolit romano-catolic de Bucureşti, ÎPS Aurel Percă, într-un comunicat de presă al Arhiepiscopiei Romano-Catolică Bucureşti remis AGERPRES la 1 februarie 2021.

Ziua internaţională a fraternităţii umane este marcată în contextul Săptămânii armoniei interconfesionale la nivel mondial, un eveniment anual organizat, sub auspiciile Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), în prima săptămână din luna februarie (1-7 februarie 2021), conform www.un.org. Propunerea pentru marcarea acestei săptămâni a aparţinut regelui Abdullah al II-lea al Iordaniei, fiind adoptată de Adunarea Generală a ONU la 23 noiembrie 2010.

( Sursa: AGERPRES)

 

Corina Enache

Articole asemănătoare

STINGE LUMINA, OPREȘTE MAȘINA…

Postat de - 19 august, 2022 0
FacebookTwitterSindicatul Drumarilor ”Elie Radu”, reprezentativ în cadrul CNAIR, atrage atenția factorilor decidenți asupra cheltuirii responsabile a banului public. Prezentăm măsuri…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *