Ministrul Educaţiei anunţă prelungirea vacanţei de primăvară şi decalarea examenului de Evaluare Naţională

569 0

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, că Evaluarea Naţională pentru clasa a VIII-a se va derula în perioada 5 iulie – 8 iulie, iar admiterea la liceu, după această dată. Cîmpeanu a adăugat că Evaluarea Naţională pentru clasa a II-a va fi organizată în cursul lunii mai, iar cele pentru clasele a IV-a şi a VI-a rămân pe datele actuale.

“Am semnat şi transmis spre semnare Ministerului Sănătăţii ordinul de ministru comun Educaţie – Sănătate prin care se va înlocui sintagma ‘depăşirea pragului de şase la mie rată de infectare’ cu sintagma ‘intrare în carantină’. Acest lucru se află în momentul în care vorbim şi în analiza Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, unde sunt convins că se va găsi înţelegere pentru importanţa şcolii, pentru a avea pierderi educaţionale cât mai mici cu putinţă, şi alte categorii de pierderi care sunt foarte importante pentru fiecare dintre elevii care sunt obligaţi să înveţe online de multe luni de zile şi care suferă nu numai pierderi şcolare, ci suferă şi pierderi la nivel de tulburări comportamentale generate de lipsa de socializare”, a declarat ministrul Cîmpeanu, precizând că acestea sunt argumentele pentru care a solicitat ca trecerea integrală în online a şcolilor să se facă doar atunci când localităţile intră în carantină.

Potrivit celor de la Epoch Times, Cîmpeanu a mai afirmat că simulările se vor derula în continuare, întrucât prezenţa ridicată a elevilor la aceste probe este o dovadă clară de interes faţă de simulările examenelor naţionale.

„Aceste simulări se vor derula până în data de 31 martie în toate localităţile care nu sunt în carantină”, a menţionat oficialul.

Şeful Educaţiei a mai arătat că, pentru ca „perturbările să fie minime”, a propus o serie de modificări la structura anului şcolar, modificări care au următoarele avantaje: propunând o vacanţă de primăvară care să înceapă în data de 2 aprilie până în data de 4 mai, această vacanţa va cuprinde perioada sărbătorilor pascale fie că vorbim de sărbătorile pascale catolice din data de 4 aprilie, fie că vorbim de cele ortodoxe în data de 2 mai.

„Deci vacanţa de primăvară prelungită cu trei săptămâni începând cu data de 2 aprilie până pe data de 4 mai. În acest fel, perioada lunii aprilie, care este cea mai critică din perspectiva epidemiologică, va beneficia de o scădere a mobilităţii prin acordarea acestei vacanţe în tot sistemul de învăţământ preuniversitar. Al doilea avantaj este acela că examenul naţional de bacalaureat se păstrează la datele planificate, se păstrează cu prezenţă fizică şi se va derula între 28 iunie şi 1 iulie, probele scrise. Singura diferenţă va fi aceea că vom echivala, ca şi anul trecut, competenţele cu excepţia celor din promoţiile anterioare care vor susţine competenţele digitale. Un alt avantaj, în afară de derularea până pe 31 martie a simulărilor, în afară de păstrarea datelor pentru examenul de bacalaureat, se regăseşte în păstrarea datelor pentru evaluările la clasele a patra şi a şasea, evaluările la clasa a doua urmând a fi programate în cursul lunii mai”, a explicat Sorin Cîmpeanu.

Nu în ultimul rând, oficialul a mai precizat că dezavantajul ar fi acela că va trebui să decalăm examenul de Evaluare Naţională, care se va derula în perioada 5 iulie – 8 iulie, urmând ca admiterea în liceu să se facă după data de 8 iulie.

„De asemenea se păstrează toate datele iniţiale pentru titularizare şi definitivat”, a conchis ministrul.

C.R

Articole asemănătoare

Otilia Cazimir

Postat de - 12 februarie, 2021 0
FacebookTwitterOtilia Cazimir este pseudonimul literar al poetei Alexandrina Gavrilescu. S-a născut la 12 februarie 1864 în Cotu-Vameș, județul Neamț. Scriitoare,…

Situație Coronavirus Vâlcea

Postat de - 22 aprilie, 2020 0
FacebookTwitterÎn perioada minivacanței de Paște, structurile Ministerului Afacerilor Interne de la nivelul județului Vâlcea au efectuat, în sistem integrat, peste…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *