VOLUNTARiem și noi în luna mai? Păi, da!

1365 0

Zâmbetul este ca ștergătorul de parbriz: nu oprește ploaia, dar te ajută să-ți vezi de drum.

Acesta este motto-ul nostru, al Asociației Zâmbete Colorate, organizație non-guvernamentală care își desfășoară activitatea la Vâlcea. Înainte de a vorbi puțin despre ce facem noi și de ce am ales să promovăm voluntariatul în rândul tinerilor din comunitatea vâlceană, hai să vedem cum a început totul.

Prin 2014, era o nouă „modă” între oamenii implicați, dornici de a aduce o schimbare în viața lor și a celor din jur – cursuri acreditate și stagii de formare pe teme noi, apărute prin România. De la educație nonformală, la mentorat, advocacy și lobby, organizare comunitară, formatori de tineret și multe alte domenii, unde nu toată lumea avea acces sau alte surse de informare, ca să poată aprofunda domeniile respective. Pe atunci, să ai o diplomă de voluntar (sau un certificat care să ateste implicarea ta în astfel de activități) făcea diferența între cei care putea să aplice și cei care nu. Așa că, în loc să căutăm oameni care fac asta (la acel moment nu prea se găseau la noi în oraș), am decis să facem noi. Așa am pornit inițiativa Asociației Zâmbete Colorate, cu scopul de a aduce zâmbete pe fețele oamenilor din jur, pentru că, după cum bine știm, zâmbetul este cel mai bun medicament.

De atunci și până acum, ne-am implicat activ în comunitate, prin proiectele și activitățile desfășurate, am cunoscut oameni care doreau să aducă o schimbare, dar nu știau exact cum, am venit în ajutorul lor și al tinerilor în căutare de noi experiențe.

Ne putem mândri cu proiecte de tradiție pentru voluntarii și participanții la activități – Let’s Do It, România! și Plantăm Fapte Bune în România, unde Antoanela Enăcache este coordonator județean și activează comunitatea, prin acțiuni de ecologizare și plantare, în fiecare an. Cursuri de educație non-formală pe diferite teme, cum ar fi Teatru Forum, Comunicare, Leadership, prevenire NEETs, promovarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă și nu numai, unde sute de tineri și adulți și-au umplut bagajele de cunoștințe cu momente unice, informații importante și activități practice de unde au învățat mai multre despre ei și esența voluntariatului – arta de a face bine celor din jur, toate acestea completează tabloul proiectelor noastre.

Anul acesta, în luna mai, nu am stat pe tușă. Am sărbătorit voluntariatul în cadrul Săptămânii Naționale a Voluntariatului (SNV), un program dezvoltat și promovat de Pro Vobis! Tema aleasă pentru acest an – voluntariatul și implicarea, este una generoasă și am putut să demarăm activități care să îi aducă în lumina reflectoarelor pe cei care se află în spatele camerelor de fotografiat, când se desfășoară evenimentele – voluntarii. Oamenii ăia faini care sunt gata să-ți sară în ajutor când ai nevoie de ceva și care sunt prezenți când ai nevoie de cineva pe care te poți baza, când știi că ai multe de făcut și singur nu poți să dai același randament, dar, împreună, îți dau senzația că aproape totul este posibil.

Zâmbete la obiectiv a fost prima activitate la care ne-am gândit. E simplu să vezi zâmbetele oamenilor pe stradă, însă mai greu poți ajunge la peste 40 de kilometri să vezi cum trăiesc și alți oameni, la sat, în alte condiții față ce confortul pe care ți-l oferă un apartament în mijlocul orașului. Am vrut să surprindem oamenii în viața lor de zi cu zi, să vedem cum arată curtea în care își cresc animalele, cum se vede zâmbetul de fața lor când stăm la o vorbă cu ei și le aducem o mică bucurie, chiar dacă este numai una de moment.

La SNV am vrut să vedem Voluntari în acțiune și am pus de un atelier de creație pentru ei, unde să învățăm să facem brățări și alte decorațiuni, dar unde să și discutăm puțin despre comunicare, pentru că nu am reușit să ne vedem în ultima perioadă (știți și voi bine din ce motive). Ne-a făcut mare plăcere să ne revedem într-un cadru mai puțin organizat și mai mult informal, să schimbăm idei și impresii, să lucrăm împreună la un țel comun, așa cum obișnuiam înainte… știți voi, înainte de… DAR, hai să vorbim și despre asta că e important.

A fost pandemie. Încă mai e. Nu ne-a fost foarte bine, însă nu am stat cu mâinile în sân să așteptăm să treacă de la sine. Soluția e una simplă. Te protejezi pe tine și pe cei din jur. E absolut minunat să vezi legătura cu voluntariatul în situația asta – trebuie să te gândești la cei din jurul tău, să-ți fie bine și ție și celor apropiați. Așa că, am mers ca voluntari la Centrul de Vaccinare Drive Thru, din Râmnicu Vâlcea. În cele  două zile de weekend, circa o mie de persoane au ales să își facă vaccinul. Ce am avut noi de făcut? Păi, vorbeam cu oamenii din mașină despre cum va decurge întregul proces. Vii cu mașina, completezi o fișă și cineva autorizat îți va întregistra datele în baza națională de vaccinare. Tu ești apoi preluat de cadrele medicale, primești doza de vaccin, apoi noi îți aducem adeverința de vaccinare. Simplu, nu-i așa? Și e gratuit. Nici nu ai nevoie de programare sau de alte proceduri înainte. E suficient să vrei să faci asta. Pentru tine și pentru cei din jurul tău.

Săptămâna Voluntariatului s-a terminat pe 16 mai, dar noi nu ne oprim aici. Continuăm să facem bine, să aducem o schimbare, oricât de mică, în comunitate. Pentru noi e suficient să vedem Zâmbete pe fețele voastre. Avem noi creioane Colorate și le desenăm, dacă e nevoie. Păi nu? Pai, da!

 

Lucian Iordache, voluntar Asociația Zâmbete Colorate, responsabil comunicare

 

             

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *