Mulți români se tem să renunțe la mască. Pandemia a creat trăsături specifice stresului post-traumatic

48 0

Unii oameni se tem să renunțe la mască în spațiile deschise, deși nu mai există obligativitatea de a o purta. Psihologii spun că ține de o anxietate indusă de pandemie Foto: Guliver/GettyImages

Au trecut deja mai multe zile de când nu mai suntem obligați să purtăm mască pe stradă sau în parcuri, dar mulți români se tem încă să renunțe la acest scut devenit simbolul ultimului an. Psihologii spun că teama de virus nu dispare peste noapte, iar anxietatea nu se poate sterge prin lege.

Deși oamenii nu mai sunt obligați să poarte masca în aer liber, mulți ezită să renunțe la ea. Am încercat să aflăm de ce:

„Până când suntem convinși că lucrurile au intrat în normal, până atunci o vom purta, că nu ne deranjează. Și foarte greu o să intre în normal, pentru că sunt oameni care nu vor să respecte și poate nici nu au respectat”, explică un cuplu mai în vârstă.

„Am mers în spatele unei femei și am simțit să îmi pun masca”, mărturisește o tânără. (Reporter: Deci te simți mai protejată?) „Da, cred că am rămas… obișnuința își spune cuvântul”, spune ea.

Larisa Rațiu, jurnalist Digi24: Parcurile și bulevardele sunt două dintre locurile unde oamenii se pot plimba liniștiti fără să mai poarte masca sanitară. După o plimbare scurtă, de mai puțin de 10 minute pe Bulevardul Unirii, un sfert dintre oamenii pe care i-am văzut purtau în continuare masca de protecție.

În parcul Cișmigiu, atmosfera este liniștită exact ca într-o dimineață de început de săptămână. Chiar dacă de abia se zăresc 2-3 oameni pe alei, tot le este greu să renunțe la mască.

„Pentru că mă simt mai în siguranță. Nu am de-a face cu restricțiile, am de-a face cu persoana mea. Eu hotărăsc cum vreau să mă asigur. Și consider că este responsabil și pentru ceilalți”, spune o doamnă.

„Pentru că mă simt mai protejată, fiindcă nu am făcut vaccinul și mă simt mai protejată și de puf și de toate chestiile astea care sunt în aer”, explică o altă femeie.

– Mi-e teamă să nu mă infectez cu covidul ăsta, mărturisește un bărbat.

– Deci vă este teamă în continuare?

– Da, normal, păi ce, virusul ăsta dispare așa, cât ai bate din palme?

„Perioada aceasta a pandemiei a creat foarte multe simptome, foarte multe trăsături specifice stresului post-traumatic, așa că nu o să fie nimic anormal dacă o să vedem în continuare oameni care poartă mască. Până la urmă, ne-am confruntat cu o frică de moarte. Poate nu mi-a fost frică că o să îmi fie mie afectată sănătatea, dar mi-a fost frică pentru părinții mei, pentru bunicii mei. Lucrurile astea contiuă să rămână în interiorul nostru, frica aceasta continuă să rămână”, explică Adina Radu, psiholog.

 

Autoritățile își propun ca la începutul lunii august, în România, să fie vaccinați 8 milioane de oameni, moment în care s-ar putea renunța și la obligativitatea purtării măștii în interior.

Preluare Digi24

Articole asemănătoare

Comunicat DGASPC Vâlcea

Postat de - 26 iulie, 2020 0
FacebookTwitterCOMUNICAT DE PRESA In aceste zile in centrele DGASPC  se duce o lupta acerba pentru protejarea vietii beneficiarilor nostri, beneficiari…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *