Începutul lunii iunie, sub semnul carităţii şi al dragostei pentru copii

992 0

Arhiepiscopia Râmnicului şi+a onorat misia cea mai de preţ, cu prilejul Zilei Copiluluzi: aceea de a face acte de milostenie şi a dărui.
Copiilor şi părinţilor ce îşi cresc copiii în condiţii mai puţin bune, prqctic, ce îşi duc traiul cam de pe o zip e alta.

Sub titulatura “Ścola si laçi – Școala este bună”, Biroul de catehizare a rromilor, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, prin părintele Nicolae Dorin Buda, inspector coordonator al Departamentului de misiune pentru rromi din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, pentru a marca „Ziua copilului” a organizat  la Școala Primară Sînbotin din localitatea Dăești, activități recreativ-educative, în cadrul cărora părintele a vorbit copiilor despre importanța ascultării părinților și despre importanța formării personalității noastre prin împlinirea poruncilor Mântuitorului.

Părintele a organizat și ateliere de creație în cadrul cărora copiii au putut desfășura o serie de activități care să le dezvolte abilitățile de exprimare.

La final, implicarea activă a tinerilor la activitățile propuse a fost răsplătită cu daruri oferite din partea Arhiepiscopiei Râmnicului.

„Dar din roadele Darului” de 1 iunie la Parohia Vlădești-Țânțulești

De 1 Iunie, Parohia Vlădești-Țânțulești din Protoieria Râmnicu-Vâlcea, în cadrul proiectului social „Dar din roadele Darului”, a oferit articole noi de încălțăminte și îmbrăcăminte pentru adulți și copii.

„Pe lângă bucuria copiilor, actiunea a fost și o mână de ajutor pentru părinții lor, și a întărit tuturor convingerea că, prin rugăciune dar și prin acțiuni concrete, Biserica dovedește preocupare și grijă pentru creșterea și educarea creștină a copiilor, viitorul bun al întregii societăți”, a spus părintele Ciprian Sârbu.

Daruri pentru copiii din Centrul Maternal Troianu

Ziua de 1 Iunie este o zi în care toți copiii au așteptări, atât de la părinții lor, cât și de la cei din jurul lor. Pentru a face o surpriză copiiilor care în aceste zile nu au parte de bucuria și liniștea pe care le merită la această vârstă, Sectorul Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Râmnicului a dăruit beneficiarilor din Centrul Maternal Troianu din Municipiul Râmnicu-Vâlcea un tort, pe care cei mici să-l împartă cu mamele care le poartă de grijă și cu personalul instituției, care îi ajută pe beneficiari să parcurgă în siguranță o perioadă dificilă din viața lor.

„Atenția acordată persoanelor aflate în situații vulnerabile este un gest firesc, o faptă care se naște din purtarea de grijă față de aproapele nostru. Pentru unii dintre beneficiarii centrelor sociale, o vorbă bună și o mână întinsă pot însemna singura bucurie a unei zile. Pe lângă darurile oferite, atunci când contextul permite, le oferim beneficiarilor și timp din timpul nostru, știind că o convorbire de suflet valorează mai mult decât orice alt dar. Totodată, i-am încredințat pe beneficiarii centrului de binecuvântarea și de rugăciunile Părintelui Arhiepiscop Varsanufie, care sprijină și îndrumă aceste acțiuni social-filantropice”, a spus Viorica-Adriana Iancu, Consilier social al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Material realizat cu sprijinul Arhiepiscopiei Râmnicului.

K.R.

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *