Deputatul Laurențiu Cazan, despre Roșia Montantă

459 0

Patrimoniul Mondial UNESCO a devenit mult mai bogat prin introducerea pe lista sa a Peisajului cultural minier ”Roșia Montană”.

Miercuri,  27 iulie, .07.2021, în cadrul Comitetului Patrimoniului Mondial, întrunit în cea de-a 44-a sesiune, a fost recunoscută în mod oficial valoarea incontestabilă a Roșiei Montane. Un pas uriaș pentru tot ceea ce înseamnă cultura, educație și știință.

În calitate de membru al Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, salut cu bucurie această decizie a Comitetului Patrimonial Mondial și vă încurajez și pe dumneavoastră să priviți în acest fel decizia luată. Încă o dată România demonstrează ca are locuri unice în lume cu o încărcătură culturală și spirituală deosebită.

Pe cei care privesc cu scepticism această realizare îi rog să se gândească la faptul că țara noastrp are un potențial turistic care nu a fost nici pe departe folosit la capacitatea sa maximă. Așadar, alături de Delta Dunării, bisericile din nordul Moldovei și cele de lemn din Maramureș, satele cu biserici fortificate din Transilvania, centrul istoric din Sighișoara sau cetățile dacice din munții Orăștiei și Cocoșul de Horezu, vom avea încă un obiectiv de interes internațional care, cu siguranță va aduce beneficii localnicilor din acea zonă.

Specialiștii UNESCO au stabilit că Roșia Montană este cel mai mare și cel mai divers complex minier subteran de aur, existent de pe vremea dacilor și romanilor, cunoscut în prezent în lume. Imperiul roman și-a lăsat amprenta asupra acestor meleaguri prin zonele rezidențiale, tăblițele de scriere speficice romanilor, din lemn ceruit și zonele de prelucrare a minereului ne transpun efectiv în zilele de lucru ale acelei civilizații.

O altă veste îmbucurătoare este acceptarea  dosarelor multinaționale  „Arta cămășii tradiționale cu broderie pe umăr (altiță) sau cum îl știm noi “Ia” și “Tradițiile creșterii cailor lipițani”, în procesul de evaluare care va decide posibila înscriere a acestor elemente în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Omenirii în anul 2022. Putem observa nivelul ridicat de recunoaștere internațională a minunatelor locuri, obieciuri și practici pe care noi românii, le avem de arătat celor care ”ne calcă pragul”.

Sunt permanent preocupat și de situația Geoparcului aspirant UNESCO – “Oltenia de sub Munte” care va însemna o şansă enormă pe care județul nostru o are de a se dezvolta din punct de vedere financiar și al popularității. Îi asigur pe vâlceni că voi depune toate eforturile necesare îndeplinirii acestui obiectiv atât de important.

K,.R

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *