Patriarhul României: Mesaj de compasiune și solidaritate cu poporul elen

829 0

Patriarhul Daniel a transmis un mesaj adresat Arhiepiscopului Ieronim al Atenei și al Întregii Elade prin care exprimă compasiunea și solidaritatea întregii Biserici Ortodoxe Române cu poporul elen profund afectat de incendiile de vegetație.
Preafericirii Sale,
Preafericitului Părinte IERONIM II,
Arhiepiscopul Atenei şi al Întregii Elade
Preafericirea Voastră,
De câteva zile urmărim cu mare îngrijorare profunda suferință spirituală și multele pagube materiale provocate de incendiile de vegetație din nordul Atenei, din insula Evia și din alte zone ale Eladei.
În aceste momente de grea încercare pentru poporul elen, în numele ierarhilor, clerului şi credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române, exprimăm compasiunea noastră față de suferința tuturor celor afectați direct, precum și solidaritatea noastră cu toți cei întristați din cauza incendiilor. Ne rugăm lui Dumnezeu să ocrotească pe toți cei ce se luptă pentru stingerea incendiilor, iar celor care și-au pierdut viața să le dăruiască odihnă sufletelor în pacea și iubirea lui Hristos Cel răstignit și înviat.
Având convingerea că, în această perioadă foarte dificilă din viața poporului elen, credința în Dumnezeu, exprimată în rugăciunea către El, și solidaritatea dintre oameni sunt de mare folos, Vă îmbrățișăm frățește în Hristos Domnul.
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *