Lista țărilor cu risc epidemiologic a fost actualizată. Grecia, Turcia, SUA și Muntenegru rămân în zona roșie

1055 0

CNSU a publicat  noua listă a țărilor cu risc epidemiologic. Principalele modificări survenite după actualizarea listei țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat sunt:

  • în zona roșie au intrat: Republica Dominicană, Saint Lucia și Kosovo;
  • în zona galbenă au intrat:

– din zona roșie, în urma scăderii incidenței: Maldive, Bahamas, Andorra, Insulele Virgine Britanice și Tunisia;

– din zona verde, în urma creșterii incidenței: Elveția, Macedonia de Nord, Liechtenstein, Azerbaidjan, Guam, Guernsey, Belize, Jamaica, Insulele Turks și Caicos și Bonaire, Saint Eustatius și Saba;

  • în zona verde au intrat: Indonezia, Columbia, Bermuda, Namibia și .

Dacă țara din care vine o persoană este în zona galbenă, aceasta nu intră în carantină dacă este vaccinată sau prezintă un test PCR negativ, nu mai vechi de 72 de ore. Dacă țara este în  zona roşie, doar persoanele vaccinate nu intră în carantină, iar testul PCR nu este valabil.

Măsura carantinei se aplică pentru 14 zile, dar rămâne valabilă şi prevederea potrivit căreia dacă o persoană carantinată face un test COVID-19 în a opta zi, iar rezultatul este negativ poate ieşi din carantină în a zecea zi.

Sunt scutiți de carantină copiii cu vârsta sub trei ani, fără condiții, precum și cei cu vârste cuprinse între trei și 16 ani, dacă au un test COVID negativ.

În plus, sunt scutiți de carantină cei care stau mai puțin de trei zile pe teritoriul României.

Lista completă, ce intră în vigoare începând cu data de 22 august, poate fi descărcată AICI

Mihaela Iliescu

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *