Cercetașii de la centrul local „Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea al Organizaţiei Naţionale „Cercetaşii României” adresează adulților cu drag de natură, de protejarea ei și de fapte bune, invitația de a se alătura tinerilor lupi și lupișori. Aceasta este semnată de Nicolaie Almași, președinte, centrul local „Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea al O.N. „Cercetașii României”.
Să fii voluntar la centrul local „Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea al Organizaţiei Naţionale „Cercetaşii României” (www.scoutvalcea.ro) înseamnă să lucrezi cu dedicaţie şi cât se poate de calificat – urmare unor stagii de formare – pentru copiii şi tinerii cercetaşi din cele opt unităţi din structura grupului nostru, potrivit sistemului de educaţie şi metodei de educaţie scout (cercetăşească) care şi-au dovedit valoarea şi viabilitatea în peste 110 ani de existenţă. A fi lider adult (responsabil de coordonarea activităţilor cu cercetaşii din unităţi sau/şi membru al consiliului centrului local) şi voluntar-cercetaş (îndeplinind diverse alte responsabilităţi în organizarea şi desfăşurarea activităţilor cu cercetaşii sau în resorturile de management al organizaţiei) înseamnă să te implici activ alături de ceilalţi adulţi şi de cercetaşi în viaţa comunităţii locale, să militezi pentru binele general, să fii apărător şi promotor al cauzelor juste, să fii un exemplu pentru ceilalţi.
„Câteva repere ale profilului voluntarului cercetaș?! Responsabilitate, competență, devotament, iubire de semeni, credință și nu numai atât…Ar mai fi rezistența la efort prelungit, de multe ori în adâncul pădurii, în munți, abilități de tot felul, capacitatea de a găsi cele mai bune soluții de ieșire din situații dificile și, toate acestea pentru copiii și tinerii cercetași„, motivează Nicolae Almași, în continuarea invitației.
K.R.