Iohannis: Am decis să convoc o ședință pentru instituirea unor restricții

824 0

Mesaj cutremurător

Este alarmantă lipsa de acțiuni concrete ale autorităților

Președintele Klaus Iohannis, în contextul crizei sanitare în valul 4 al pandemiei Covid-19, a convocat o ședință, pentru miercuri, cu responsabilii guvernamentali, pentru a institui „măsuri clare, restrictive, singurele care mai pot diminua în acest moment răspândirea infectărilor”. Acesta a spus că pregătirea valului 4 a fost deficitară iar campania de vaccinate „mult prea lentă”.

„18.863. Nu este un simplu număr, sunt 18.863 de inimi de români care de astăzi bat cu teamă de necunoscut, cu teama că sunt bolnavi de COVID-19, fiecare dintre ei cu familii și oameni dragi care poate au luat și ei, la rândul lor, boala.

  1. Nu este un simplu număr, sunt 574 de inimi de români care au încetat să mai bată fiindcă au pierdut lupta cu acest virus ucigaș. Oameni care, în urmă cu doar câteva săptămâni, se bucurau de viață, visau și își făceau planuri de viitor, lasă acum în urmă lacrimile și disperarea celor care le plâng moartea.

Mame și tați despărțiți definitiv de copiii care niciodată nu vor putea fi consolați de pierderea părinților. Oameni care îi pierd pe cei pe care îi iubesc, fără să mai apuce să-și ia rămas bun, oameni care îngroapă acum alături de cei dragi și o parte din sufletul lor.

  1. Nu este un simplu număr, sunt 1805 de români care se luptă minut de minut pentru fiecare respirație, pentru fiecare gură de aer.

Toate acestea, 18.863 de cazuri noi de îmbolnăviri de COVID-19, 574 de decese, 1805 cazuri la secțiile de terapie intensivă sunt doar raportările zilei de astăzi.

În realitate, sunt milioane de români afectați, cu viețile schimbate de multe ori ireversibil de efectele acestei pandemii.

Spitale arhipline, secții de terapie intensivă care nu mai fac față, medici epuizați. Acest coșmar ne arată că, din păcate, valul 4 se dovedește mult mai agresiv chiar și decât cele mai pesimiste așteptări și prognoze.

Pregătirea acestui val, pe fondul unei campanii de vaccinare care s-a mișcat mult prea lent, a fost deficitară. Cauzele sunt multiple. Dar și dacă vedem cine și ce a greșit, acum ceea ce mai contează este să reușim să depășim această mare cumpănă.

Este alarmantă lipsa de acțiuni concrete din partea autorităților și cifrele de azi confirmă, din păcate, că nu s-a făcut ceea ce ar fi trebuit până acum.

 

Am decis să convoc o ședință cu toți responsabilii guvernamentali implicați în gestionarea pandemiei, pentru instituirea unor măsuri clare, restrictive, singurele care mai pot diminua în acest moment răspândirea infectărilor.

Este o perioadă a suferinței, o dramă națională de proporții teribile. Nu avem însă altă opțiune decât să o depășim.

Prioritatea zero este în acest moment salvarea vieții semenilor noștri, protejarea sănătății celor vulnerabili și a celor bolnavi, pe care asistența medicală îi poate ajuta să depășească cu bine această maladie.

Orice alte teme trec în plan secund, nimic, nimic nu este mai presus de viață și trebuie să facem tot ce este omenește posibil, chiar și în ceasul al doisprezecelea, pentru a o proteja.

Zi de zi, chiar în aceste momente, medicii și personalul medical din spitalele noastre duc o luptă epuizantă pentru viață. Dar nici sistemele medicale performante din țări cu o infrastructură sanitară dezvoltată nu pot face față unui număr atât de mare de îmbolnăviri.

Este motivul pentru care am solicitat ajutor extern și suntem recunoscători tuturor statelor care ne vin în sprijin.

 

Dragi români,

 

Vaccinarea este singura soluție care vedem că funcționează în toate statele în care pandemia a fost semnificativ redusă prin vaccinarea populației în proporție covârșitoare.

Este în același timp și argumentul suprem împotriva tuturor celor care, contestând cu premeditare sau din ignoranță vaccinurile, sunt indirect responsabili și vinovați de suferința semenilor pe care, chipurile, încearcă să îi salveze de efecte secundare adverse imaginare.

Vaccinurile anti COVID sunt sigure și eficiente, la fel cum și formele severe și decesele cauzate de această boală sunt reale și dramatice.

Conspirațiile și teoriile fake news fac extrem de mult rău celor încurajați să refuze tocmai soluția care le-ar putea salva viața.

În același timp, pentru a opri acest val pandemic foarte agresiv, sunt necesare măsuri urgente care să stopeze transmisia comunitară intensă și este nevoie de ele acum.

Fie că vorbim de Certificatul verde adoptat în regim de urgență de către Parlament sau de alte măsuri capabile să reducă pe termen scurt mobilitatea și interacțiunea umană, nu trebuie să mai pierdem nicio clipă în a le asuma și pune în aplicare, indiferent cât de nepopulare ar părea. Orice zi pierdută sau de ezitare poate avea efecte dramatice pentru noi toți, ca societate.

 

Dragi români,

Știu că este foarte greu, dar nu vă pierdeți speranța! Istoria națiunii noastre greu încercate stă mărturie că atunci când am fost solidari am trecut cu bine peste cele mai cumplite încercări. O putem face și acum.

Vaccinați-vă, purtați mască, evitați aglomerațiile, păstrați distanța socială cât mai mult timp posibil! Suntem în al doisprezecelea ceas, să ne protejăm și să salvăm viețile celor apropiați!

Vă mulțumesc și vă doresc multă sănătate tuturor”, a declarat Președintele României. .

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *