Senatoarea Claudia Mihaela Banu: Această campanie agresivă de dezinformare și intimidare trebuie să înceteze

872 0
Nu mică mi-a fost surpriza să fiu abordată astăzi, alături de alți colegi parlamentari, de către reprezentanții unei asociații, care împărțeau pliante cu conținut anti certificat verde, în mijlocul ședinței camerelor reunite, cu ocazia ședinței solemne organizate pentru marcarea a trei decenii de la adoptarea Constituției României.
Invocând așa-zise dovezi științifice, respectiva asociație încearcă să acrediteze ideea că majoritatea cetățenilor ar fi împotriva certificatului, amenințându-ne cu ura oamenilor, dar și cu taxarea la vot.
Câteva rânduri mai încolo, urmează amenințări mai blânde, dar la fel de evidente. Finalul e însă de-a dreptul politicos. Suntem rugați frumos să votăm pentru binele a „90% dintre cetățeni, pentru binele nostru, al tuturor”.
Desigur, este încă o tentativă de intimidare din partea unor asociații obscure, urmărindu-se punerea de presiune asupra senatorilor și deputaților de a nu vota în favoarea adoptării certificatului verde.
Mi se pare cel puțin ridicol să soliciți acest lucru, argumentând că ar fi în interesul nostru, al tuturor. În contextul în care România se luptă de luni de zile cu o #criză_sanitară fără precedent, există încă mulți semeni de-ai noștri care consideră că măsurile de prevenție și control sunt nu numai inutile, ba chiar îndreptate împotriva poporului.
Această campanie agresivă de dezinformare și intimidare trebuie să înceteze. #Certificatul_verde este folosit deja pe scară largă în multe dintre state, iar România trebuie să facă tot posibilul pentru a limita #dezastrul provocat de #Covid_19, instituind măsuri ferme de control și prevenție.
Nu voi ceda niciodată la astfel de presiuni. Consider că de aceea am primit votul cetățenilor, pentru a-i reprezenta cu cinste și responsabilitate, pentru a contribui la o #societate_normală, #educată și #sănătoasă.
#Stop_dezinformării!
#Stop_minciunii!
#Stop_pandemiei!

Articole asemănătoare

9 mai – Ziua Europei

Postat de - 9 mai, 2023 0
FacebookTwitterTrei zile astrale ale României       Există în istoria fiecărei națiuni, chiar în istoria continentelor sau a întregii…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *