Inițiativele originale ale prefectului de Vâlcea, Sebastian Fârtat au dus la un onorabil loc 11 pe țară la vaccinări

685 0

Tânărul prefect de Vâlcea, Sebastian Fârtat, are motive de satisfacție, poate nu cea scontată, însă, și ca rezultat al activității sale susținute din acest an, județul se poate lăuda cu un loc bun pe țară, respective, 11, la capitolul vaccinări.

Vâlcenii au înțeles mai bine decât alții că vaccinarea reprezintă soluția cea mai la îndemână și mai sigură împotriva infectării și a stadiilor periculoase sau chiar fatale ale bolii momentului.

În plus, au contat enorm acele campanii originale, inițiate chiar la nivel de Prefectură; primul centru de vaccinare drive – thru din Oltenia, de la Shopping City, sau singurul centru de vaccinare din țară, la înălțime, la propriu, chiar pe Transalpina. Dar, prefectul de Vâlcea ne povestește cel mai bine despre aceste lucruri:

“Cel mai important test pe care l-am dat a fost cel al pandemiei de COVID, care a lovit nu numai Vâlcea și România, ci întreaga lume, în mai multe valuri și de care încă nu am scăpat. Este lecția cea mai dură pe care am primit-o fiecare dintre noi – de la cetățenii simpli, până la cei care, vremelnic, avem calitatea de a decide în numele comunităților noastre.

Nu este ușor și cu toții suntem la capătul răbdării și ne dorim să depășim odată acest moment. Cred, însă, că toți am înțeles până acum că ieșirea din această criză sanitară fără precedent, orice ar spune unii, nu este o misiune pentru un grup restrâns de oameni, ci un efort colectiv, cu sacrificii din partea fiecăruia dintre noi. Suntem acum, la sfârșit de an, pe locul 11 la nivel de țară, cu un procent de peste 42% din populația județului vaccinată împotriva acestui virus. E un  loc mulțumitor pentru efortul pe care l-am făcut pentru a le asigura cetățenilor acces cât mai facil la imunizarea împotriva acestui virus. O să amintesc că Vâlcea a avut primul centru de vaccinare de tip drive–thru din Oltenia, la Shopping City Mall Râmnicu Vâlcea, și singurul centru de vaccinare amenajat la mare altitudine din țară, în punctul cel mai înalt al șoselei Transalpina – Vârful Urdele, unul dintre puținele astfel de centre și din lume”.

Kandy Reisenauer

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *