Deputatul Eugen Neață: pe urmele unei idei, în beneficiul comunităților locale

389 0
Câteva dintre barajele hidrocentralelor de pe râul Olt se găsesc pe teritoriul unor mari aglomerări umane. Râmnicu Vâlcea, este cel mai bun exemplu. Este traversat de două astfel de baraje, unul în zona de nord și unul, în continuare, în zona centrală și de sud. Dar, poate cea mai spectaculoasă succesiune de lacuri de acumulare este aceea de la Călimănești. Barajul de la Turnu este urmat imediat de cel care mărginește întreaga stațiune la răsărit și continuă cu un al treilea până la traversarea râului peste hidrocentrală, între Bujoreni și Dăești. Această succesiune de trei lacuri de acumulare este una dintre cele mai frumoase și mai pitorești din județul Vâlcea, poate și pentru că face trecerea de la drumul pe care îl parcurge apa de la ieșirea din munți, printre dealurile subcarpatice, spre câmpia din sud.
Vă spun toate acestea pentru că localitățile pe teritoriul cărora se află aceste lacuri de acumulare sunt atrase de exploatarea beneficiilor pe care le pot oferi ele în materie de petrecere a timpului liber și de divertisment. Există însă serioase restricții în acest sens și ele trebuie respectate, fără îndoială. Siguranța amenajărilor hidroenergetice este prioritară pentru toată lumea. La granița dintre nevoile de siguranță și nevoile edilitare apar însă niște blocaje la care trebuie găsite soluții. Am discutat despre acest lucru cu primarul Florinel Constantinescu la Călimănești.
Stațiunea are dorința de a amenaja un traseu de promenadă pentru turiști pe faleza lacului de acumulare. Faleza este însă în proprietatea statului, nu a localității și primăria nu poate investi niciun leu din bugetul local pentru amenajarea acestor faleze, care nu-i aparțin. Nu este legal. Cu câteva zile în urmă, profitând de prezența ministrului energiei, Virgil Popescu, în Parlamentul României, l-am întrebat în particular ce-i de făcut. Mi-a mărturisit că în zona de unde provine este o situație asemănătoare, care îl preocupă și pe el de mai mult timp.
Am obținut promisiunea domniei-sale că va cere opinia specialiștilor din minister, cei care pot găsi o soluție legală de deblocare a situației. Un traseu de promenadă, pentru amenajarea căruia nu sunt necesare decât lucrări de suprafață, nesemnificative pentru rezistență, va fi posibil, sper eu, foarte curând, la Călimănești
și nu numai. Pregătesc între timp și o inițiativă legislativă în acest sens.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *