Ziua Internațională a Femeii este sărbătorită anual pe data de 8 martie, în România și în întreaga lume. Sărbătoarea marchează realizările sociale, economice și politice ale femeilor de-a lungul istoriei și drepturile obținute de acestea.
Ziua Femeii – 8 martie: istoric În 28 februarie 1909, în New York fusese organizată o zi a femeilor, în amintirea unei greve de sindicat a acestora, din anul 1908. Pe 8 martie 1908, 15 mii de femei au mărşăluit la New York, cerând să le fie micşorată ziua de muncă, salarii mai bune, dreptul la vot şi încetarea exploatării copiilor pentru muncă. Sloganul lor era „Pâine şi Trandafiri”, pâinea simbolizând securitatea economică, iar trandafirii, o îmbunătăţire a calităţii vieţii lor. În anul 1910, la o întâlnire o organizațiilor socialiste din întreaga lume, activistele Luise Zietz și Clara Zetkin au propus o zi internațională a femeilor, însă fără a specifica o dată anume. Un an mai târziu, în martie 1911, s-a sărbătorit pentru prima oară Ziua Internațională a Femeii, în Austria, Danemarca, Germania și Elveția. Americanii au continuat să sărbătorească Ziua Națională a Femeii la sfârșitul lunii februarie. Apoi, în anul 1913, Rusia a început să sărbătorească Ziua Femeii în ultima sâmbătă din luna februarie. Ziua Internaţională a Femeii a fost recunoscută oficial mult mai târziu, în 1975, de către Naţiunile Unite şi a fost adoptată, începând cu această dată, de multe dintre guvernele ţărilor care până atunci nici nu aflaseră de existenţa ei. Astăzi, Ziua Internațională a Femeii este sărbătorită la data de 8 martie în întreaga lume. În România, în ziua de 8 Martie se sărbătorește Ziua Femeii. Pânâ în decembrie 89 se vorbea de Ziua Mamei, dar după Revoluţia din 1989, aceasta a fost înlocuită cu Ziua Femeii. În 2010 s-a stabilit ca Ziua Mamei să fie sărbătorită oficial în prima duminică a lunii mai, iar cea a tatălui – în a doua duminică.
Tradiții și obiceiuri de Ziua Femeii, pe 8 martie
Fiind asociată cu primăvara, ziua de 8 Martie este legată simbolic de flori. Mai exact, „mascota” internațională a sărbătorii este laleaua. Această floare reprezintă primăvara și gingășia, deci trebuie oferită femeilor de ziua lor, alături de sincere felicitări de 8 Martie.
În ţările baltice, de 8 Martie se pune mai mult accent pe Ziua Mamei, sărbătoare marcată prin oferirea de daruri şi flori acestora. Conotaţia politică din Rusia a dispărut, iar felicitările de 8 Martie sunt oferite femeilor din întreaga ţară. În Italia, de 8 Martie sunt organizate reuniuni pe tema afirmării drepturilor femeilor, a siguranţei acestora la locul de muncă, a sănătăţii. În această zi, bărbaţii din Italia oferă femeilor mimoze galbene. Mimozele galbene şi ciocolata sunt daruri oferite frecvent şi femeilor din Rusia şi Albania.
În Portugalia şi nu numai, femeile sărbătoresc seara zilei de 8 martie în oraş.
Femeile din Pakistan celebrează în fiecare an, pe data de 8 martie, luptele acestora pentru drepturile femeii şi încercările de natură culturală sau religioasă prin care au trecut acestea.
În China, pe data de 8 martie, femeile au după-amiaza liberă. În această zi se obişnuieşte ca bărbaţii să dăruiască flori şi mici cadouri femeilor din viaţa lor – soţiilor, iubitelor, mamelor, fiicelor şi colegelor.
În România, se spune că este bine să porți în continuare mărțișorul primit cadou de 1 Martie, pentru a avea noroc tot anul.
Ziua Femeii se sărbătoreşte pe 8 MARTIE și este o zi în care femeile sunt recunoscute pentru realizările lor, fără a ţine cont de diferenţele naţionale, etnice, lingvistice, culturale, economice sau politice. În România, Ziua Mamei a fost declarată sărbătoare publică începând din 2010 şi este sărbătorită în prima duminică a lunii mai.
Toate doamnele și domnișoare așteaptă ziua de 8 martie deoarece aceasta este o sărbătoare dedicată lor. Unii spun că 8 martie este Ziua femeii, alții spun că este Ziua mamei, în tot cazul este vorba despre o sărbătoare dedicată reprezentantelor sexului frumos.(Sursa: Ziarul Libertatea)
Corina Enache