Am scris de nenumărate ori despre abuzurile care se prăvălesc cu asupra de măură, ceas de ceas și zi de zi asupra noastră, a celor care se încăpățânează să trăiască în continuare în patria mamă, în România. Nu în primul rând, însă extrem de vital pentru cetățean, ne lovim de abuzurile justiției, o justiție insensibilă la abuzurile instituțiilor statului român.
Justiția AR TREBUI sa fie oarbă, adică imparțială, să nu vadă că unul este bogat și altul sărac, ca unul este tânăr si altul bătrân. Doamna Justiție constituie o alegorie a dreptății inspirată din mitologia greacă, în special zeița Themis, al cărei echivalent roman este Iustitia. Atributele lui Themis sau Iustitia o fac reprezentarea egalității, a forței și a imparțialității. Aceste atribute sunt: scara, sabia și ochiul. Echilibrul doamnei de justiție reprezintă, simbolic, egalitatea în fața legii și măsura „dreaptă” care trebuie luată de judecător. În mitologie, zeița judecății, Themis, era reprezentată cu o legătură la ochi, cu o balanță și o sabie.
Ar mai fi multe de spus, dar am vrut să fie pe înțelesul tuturor de ce justiția ar trebui să fi oarbă. Din nefericire, lucrurile stau diferit, pare să fie tocmai invers – Justiția NU este oarbă. Justiția este foarte sensibilă la nevoile instituțiilor statului roman, care, prin acțiunile sale, dorește să întărească abuzul ca fiind literă de lege. Se dorește, cu sprijinul justiției, să se instituționalizeze un regim totalitar diabolic. Acest regim lucrează numai în interesul său și este complet dezinteresat de problemele cetățeanului, cetățean cocoșat deja de povara abuzurilor și presiunilor exercitate asupra sa.
Am să dau în continuare doar câteva exemple, deoarece, dacă ar fi să amintesc de toate, ar trebui să scriu un roman alcătuit din mai multe volume.
De pildă, am publicat mai multe materiale cu privire la abuzurile instituției numită Poliția Română. Am arătat legăturile dintre politic și capii acestei instituții, dar și legăturile strânse ale acestora cu capii lumii interlope, cât și clanurile care căpușează economic țara. Nu am ocolit nici abuzurile Poliției Rutiere, care aplică sancțiunile cele mai aspre, privând cetățeanul de dreptul de a conduce, și nici amenzile uluitoare care sunt emanația laboratoarelor din spatele acestei instituții, laboratoare care sunt mai puțin interesate de prevenție și de protecția cetățeanului în trafic.
Am semnalat situații de suspendare a permisului de conducere în condiții în care nu există pericol iminent. Mai precis, dacă conduci la miez de noapte la intrarea în oraș, rulând pe două benzi cu viteza de 101 la oră, chiar dacă sunt doar două muște rătăcite pe asfalt, ți se suspendă dreptul de a conduce pentru trei luni de zile și plătești o amendă usturătoare. Fapta este deosebit de gravă, pericolul este iminent din punct de vedere al polițistului agramat și arrogant, care știe să citește doar printre rânduri, și, atunci, este de înțeles de ce nu poate aplica avertismentul prevăzut în lege. Acest avertisment este la aprecierea agentului de circulație și se aplică în situația în care fapta nu reprezintă un pericol, adică, conducătorul auto nu pune în pericol participanții din trafic. Neexistând participanți în traffic, se poate considera, pe bună dreptate, că pericolul nu există,… numai că un creier împuținat de indolență a unui astfel de polițist nu poate înțelege o astfel de situație. Cu siguranță, șefii lui au primit o circulară internă prin care li s-a adus la cunoștință că este nevoie de bani la buget și, atunci, este instruit să aplice legea prin omisiune. Nu m-ar mira ca, într-un viitor apropiat, să îți fie confiscată și mașina pe care o conduci. Mai departe, faci contestație, adresându-te instanțelor judecătorești, și constați, cu stupoare, că judecătorul nu este orb, adică nu îl interesează nici echilibrul simbolic al egalității în fața legii și măsura „dreaptă”, cetățeanul contribuabil, pe seama căruia primește un mega salariu, nefiind important în această ecuație. El judecă cu ochii larg deschiși spre angajatorul cu sprijinul căruia primește nenumărate avantaje material, dar și statutare. Iar cum corb la corb nu își scoate ochii, atunci când judecă un procuror care a circulat în timpul zilei, fiind numeroși participanți în traffic, cu 107 la oră, acestuia i se admite contestația, fapta acestuia nefiind considerată un pericol. Procurorul este și el un magistrat, nu un avocat al statului, așa cum ar fi firesc, și nu se știe niciodată… Judecătorului i s-ar putea scoate un schelet din dulap. În concluzie, Justiția nu poate fi oarbă.
Justiția nu este pentru toți, este doar pentru cei care au bani. De ce spun acest lucru? Chiar dacă o instituție a statului a produs un abuz, ca să-l contești, trebuie să plătești o taxă de timbru, care uneori poate ajunge la 10 procente din valoarea prejudiciului contestat. Păi, să avem pardon! Dacă instituția ANAF, în urma unui control, stabilește un prejudiciu abuziv, calculat din pix, așa cum se întâmplă adesea, fiind de notorietate acest lucru, mă întreb de ce eu, cetățean, trebuie să te plătesc în plus ca tu, justiție, să îmi faci dreptate. Oare nu este suficient că acesta plătește avocatul, pe urma căruia statul încasează taxe și nu este suficient că, din banii cetățeanului contribuabil, care plătește taxe și impozite cu asupra de măsură, se îndestulează și justiția?
Abuzurile la adresa cetățeanului de rând sunt multiple, iar povestea din lecția de istorie, cea pe care mulți dintre noi am învățat-o la școală cu privire la boierul care lua trei rânduri de piei pe urma iobagului, abia acum este de actualitate. Adevărul istoric este acela că boierul avea grijă de țăranul care-i muncea pe moșie, îl ocrotea pentru că avea nevoie de el ca să poată munci. Azi, cei care ne conduc vor și carnea de pe oase a cetățeanului, fără să-i pese cuiva că, într-o bună zi, acesta ori ia calea pribegiei, ori se îmbolnăvește grav din cauza stresului.
Totul se învârte într-un cerc de interese al instituțiilor statului, iar principalul vinovat, în opinia mea, este justiția. Infractorii stau în libertate, cei care căpușează țara economic zburdă liniștiti, fără a avea nici o teamă față de lege, iar cei care populează aceste instituții sunt, de asemenea, protejați, indiferent de abuzurile pe care le comit. A subtiliza banii țării din poziția de funcționar public nu reprezintă niciun pericol pentru societate, ba din contra, este absolut normal și legal. A munci cinstit este o mare infracțiune pentru care, în cele mai multe situații, ești condamnat, indirect, la moarte. S-ar aplica această metodă în mod direct dacă legea ar prevedea această metodă. Condamnarea la moarte a fost abolită ca fiind o metodă inumană, indiferent cât de periculoasă este fapta, însă, mai nou, s-a instituit condamnarea indirectă la moarte, o moarte cinică, care trece prin furcile caudine ale justiției. Ca un exercițiu de cultură general, vă spun că foarte multe popoare din lume folosesc expresia “A trece pe sub furcile caudine”, cu referire la situaţii dificile, în care se acceptă, de nevoie, condiții grele, uneori chiar umilitoare, pentru a se ajunge la capătul unei probleme. Nu cred că greșesc cu nimic atunci când asociez această expresie cu justiția.
În statele civilizate ale lumii, justiția este cu adevărat oarbă, ea reprezintă echilibrul de care are nevoie cetățeanul în lupta cu abuzurile și cu nedreptățile care i se fac. Am auzit chiar expresia: Dacă cetățeanul are dreptate 50, atunci dreptatea este de partea lui. Normal că un funcționar public suflă și în iaurt atunci când ia o măsură nedreaptă împotriva cetățeanului, ca să nu mai punem la socoteală faptul că a fi funcționar public într-o astfel de țară, în mod implicit, ai și o responsabilitate mare pentru tot ceea ce întreprinzi în exercițiul tău funcționăresc.
Unii moftangii ar spune că sunt un idealist, numai că ceea eu prezint ar trebui să reprezinte un mod de viață, pe care cu toții ar trebui să-l conștientizăm. Ar trebui să înțelegem că noi, prin contribuțiile noastre, plătim aceste instituții ca să ne ocrotească, nu să ne abuzeze. Abuzurile la care fac trimitere le regăsim în bănci, în societățile de asigurări, în societățile care furnizează servicii, în societățile care furnizează combustibil auto, gaze naturale sau energie electrică. Cunosc nenumărate cazuri, care au devenit notorii, cum băncile încasează sume necuvenite pe urma celor pe care-i execută, cum, pentru bănci, situația de forță majoră nu există, chiar dacă trecem prin situații de criză economică fără precedent, cum ar fi crize economice mondiale. Cunosc cazuri în care societățile de asigurări folosesc tertipuri ilegale pentru a nu plăti despăgubirile pentru care te-ai asigurat, dar și modalitățile prin care dispar banii asiguraților și, o dată cu aceștia, și societățile de asigurări. Am semnalat, într-un material anterior, cum sunt căpușați banii din energie și cum s-a ajuns la a treia generație de băieți dăștepți. Este de prisosință să ne mai întrebăm de ce plătim un preț atât de mare pentru facturile curente.
Să vă spun că motivul principal pentru care suntem unde suntem este indolența voastră, a tuturor? Cu siguranță, adevărul doare. Pe vremea comunismului se tăia curentul și dormeam în întuneric și frig. Azi nu veți mai putea să plătiți facturile de energie și, atunci,… să vă mirați dacă nu veți fi executați și aruncați în stradă. Contractele pe care le semnați cu băncile, cu asiguratorii sau cu orice instituție a statului sunt abuzive, pentru că ele nu sunt rodul unor negocieri ale clauzelor contractuale. Sunt contracte standard, spun ei,… însă, justiția nu vă va apăra niciodată. Ai semnat, plătești.
Guvernul mimează protecția socială. El spune că trebuie să te limitezi la un număr de kw lunar, iar dacă ai depășit cu un singur Kw rația ta de consum, atunci vei plăti cât nu poți duce… La fel este și la furnizorii de gaze. Altfel spus, fă economie, dormi în frig și în întuneric. Este lesne să concluzionezi că guvernanții îi protejează pe ei cei care ne căpușează și mimează protecția socială. Mă întreb: Ce veți face dacă iarna viitoare va fi una grea, cum veți reuși să vă încadrați în consumul prestabilit de cei care vă conduc destinele? Indiferent că barilul de petrol crește sau scade la bursă, prețul combustibilului la pompă crește. Întotdeauna iexistă o explicație… ca în serialul Leana și Costel al celebrului grup umoristic Vacanța Mare. Din vânzarea acestui combustibil, statul încasează taxe și impozite impresionante, concretizate în bani care ajung la buget. Acești bani se evaporă rapid în buzunarele funcționărimii, astfel încât cetățeanul nici nu mai apucă să se dezmeticească,… buimăcit fiind de prețurile de la pompă.
Dar, dacă marii retaileri nu își onorează plățile bugetare, nu este o problemă. Acestea se rostogolesc, transformându-se în datorii care, într-o bună zi, vor fi șterse de către o guvernare binevoitoare. Dacă nu există lege, se fabrică o ordonanță, pe motiv că sunt companii strategice. Bineînțeles că cetățeanul nu reprezintă o prioritate pentru niciun guvern, deși, periodic, este chemat la vot. După cum bine spunea Mark Twain: „Dacă votul nostru ar putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm.”
Cei care ne conduc sunt mult prea ocupați ca să țină calea banilor care ajung în visteria țării, aceștia nefiind deloc puțini, și nu mai au timp ca să se mai gândească la cetățeanul de rând, care, ceas de ceas și zi de zi, este abuzat și jefuit sistematic. Vrei să știi cum te arde furnizorul de internet? Ai verificat vreodată dacă furnizorul tău îți asigură internet potrivit contractului pe care l-ai semnat? Ți-ai măsurat viteza internetului? Primești internet potrivit abonamentului pe care-l plătești? Sunt convins ca marea majoritate nici nu se gândește la acest aspect. Însă, această problemă este prea puțin importantă în comparație cu celelalte semnalate.
Problema gravă pleacă de la lege și de la modul cum se aplică ea în favoarea cetățeanului. Potrivit ARTICOLUL 15 alin. 1 din Constituție, cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea. Sincer, în situația actuală, obligațiile cetățeanului sunt multiple, iar drepturile sale sunt pe cale de dispariție. Așa cum vă spuneam, accesul justiție în multe situații este posibil numai dacă scoți bani din buzunar și plătești celebrele taxe de timbru. Dacă nu ai plătit taxa de timbru sau nu ai făcut dovada că situația ta materială este una precară, este un motiv ca judecătorul să-ți respingă acțiunea.
Procurorul este avocatul angajat al statului pentru a face lumină în dosarele penale. El este bine plătit, așa cum sunt de câțiva ani toți funcționarii publici din banii colectați din taxe și impozite. El nu este mai bine pregătit decât un avocat specializat în penal. Numai că procurorul, în România, este considerat magistrat ca și judecătorul și beneficiază de toate drepturile care curg din această calitate. Avocatul liber profesionist este și el parte din justiție. Pentru câștigurile sale, și plătește taxe impozite la greu. Evident că onorariul său este mare, pentru că el include toate taxele pe care statul i le cere. Cine îi plătește onorariul? Nimeni altul decât cetățeanul care apelează la serviciile sale, cu excepția avocatului din oficiu la care cetățeanul are dreptul potrivit legii. Însă, inechitatea dintre procuror și avocat este atât de mare, încât ți se face lehamite. Procurorul are toate instrumentele să te înfunde, în timp ce avocatul se luptă să te apere, folosind doar instrumentul numit Lege.
Atunci când o instituție a statului face un abuz împotriva ta, cetățeanul, procurorul, prin omisiune, nu cercetează acest abuz, deși este obligația sa, deci te trimite, uneori la comandă, în judecată. Bineînțeles că el este intangibil și, practic, nu ai ce să-i faci. Îl poți reclama la forurile sale superioare, numai că, vorba aceea: corb la corb nu își scoate ochii. Dacă și-ar scoate ochii, atunci justiția ar deveni oarbă și ar intra pe făgașul normalității. Numai că este cale imposibilă până acolo, deoarece România este deja un cancer în metastază. Și nu este o glumă. O spun de mai bine de zece ani și puțină lume înțelege că este adevărat.
Toate aceste abuzuri, pe care eu le-aș numi genocid, se întâmplă sub privirea îngăduitoare a justiției care, după cum vă spuneam, nu este deloc oarbă.
Opinie de George Hodorogea
