“Arta vindecă răni! Muzica salvează Ucraina!”

695 0

Concert și eveniment caritabil la galeriile Artex

 

România ajută Ucraina. Vâlcea ajută Ucraina!
Umanitatea dovedită de mulți români față de semenii lor din Ucraina, încercați cumplit de războiul desfășurat acolo îmbracă forme din cele mai frumoase.

Chiar de Ziua Mondială a Artei, ca o recunoaştere a contribuţiei oamenilor de artă la îmbogăţirea culturii şi spiritualităţii universal, la Galeriile Artex din Râmnicu Vâlcea a avut loc un eveniment emoționant și frumos, un concert al unui mic instrumentist refugiat din Kiev, acesta a fost acompaniat de mama lui. Lăudabil este și că, aplasticienii vâlceni s-au raliat proiectului și au organizat o licitație pentru a strânge bani destinați refugiaților. Evenimentul a fost organizat de filiala UAP județeană, împreună cu  Asociația Mămici din Vâlcea.
A participat și senatoarea liberal Claudia Banu, care, vizibil afectată de trăirile intense de acolo, ne-a împărtășit impresiile sale.

“Este o ocazie pentru mine de a vă împărtăși emoția trăită aseară la evenimentul organizat de Filiala Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici, în parteneriat cu Asociația Mămici din Vâlcea, la Galeria Artex. Am participat la un miniconcert de saxofon susținut de Yaroslav Storozhenko, acompaniat la pian de mama sa, Anna, ambii refugiați din Kiev, la noi, în județul Vâlcea.

Yaroslav are 12 ani și, în muzică, a găsit refugiul de a uita clipele de grea încercare care trec tot mai dificil în așteptarea reîntâlnirii cu tatăl său care a rămas să apere țara. Cântă la saxofon, încurajat permanent de mama lui, care acasă, era profesoară de canto. “Muzica salvează Ucraina!” a fost mesajul transmis de ei.

Alla Ryazhskikh, adjunct al preşedintelui consiliului regional Mykolayiv (Nicolayev) a mulțumit vâlcenilor, în numele grupului de refugiați cazați în Băile Olănești, pentru omenie, ospitalitate și sprijinul de care am dat dovadă cu toții.

În deschiderea evenimentului a cântat  Andrei Voinescu (pian), elev al Liceului de Arte “Victor Giuleanu” din Râmnicu Vâlcea, iar la final, a fost organizată o licitaţie caritabilă pentru picturi realizate de membri ai UAP Vâlcea. Fondurile colectate vor sprijini în continuare, necesitățile refugiaților.

A fost un eveniment care a bucurat și a întristat sufletul deopotrivă. Oameni care duceau o viață normală, ca noi toți, cu bune și rele, până la 24 februarie, când Rusia a decis să dezlănțuie iadul în Ucraina.

Închei prin a vă transmite același mesaj rostit de Alla Ryazhskikh:

“Arta vindecă răni! Un cer senin și o viață trăită frumos!”

K.R.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *