Prundeniul, o comună europeană, în care esteticul și confortul sunt puse pe prim plan

1721 0

Cristina Munteanu este unul din primarii activi ai Vâlcii, aceasta preluând frâiele la conducerea Primăriei Prundeni, de la Ioan Horăscu, longeviv în scaunul său.

Că aici vorbim de gopospodari, stau martori clădirile administrative reamenajate și înfrumusețate, ca și trotuarele, spațiile verzi ce abundă în plante decorative și părculețele aferente clădirilor, situate la strada principală care face legătura între Râmnicu Vâlcea și Drăgășani.

Anul 2022 a surprins comuna vâlceană Prundeni în plin proces de asfaltare. RAJDP a turnat asfalt pe un nou tronson (1,5 km) din DJ 645, pe raza comunei Prundeni. Apoi, au fost refăcute acostamentele, urmând realizarea de rigole betonate. În ultimii ani, din totalul de 18,45 km, cât măsoară acest drum, s-au asfaltat mai mult de jumătate, urmând ca lucrările să continue, potrivit spuselor primăriței.

Tot anul acesta, Primăria derulează un program de întreținere și reparații drumuri și poduri foarte ambițios. O importantă sumă din bugetul pentru drumuri județene și locale a fost alocată pentru  reabilitarea drumurilor județene. În ultima perioadă au fost modenizate rigolele de pe strada George Călinescu.

Localitatea dispune de un modern complex dotat cu spații moderne de producție avicolă  si conditii la standarde europene, astfel, dorința primăriței, ca șomajul să fie cât mai redus, a fost împlinită.

C.R.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *