Partidul Național Liberal Filiala Vâlcea a organizat astăzi dezbaterea pe tema proiectelor Legilor Educației

808 0
Vă mulțumesc celor care ați participat, cadre didactice, elevi, părinți și ONG- uri, la această analiză benefică pentru perspectivele învățământului preuniversitar și universitar.
🔝🔝🔝 Este nevoie de experiența tuturor factorilor implicați în acest moment, pentru că orice lege e perfectibilă.
Concluzia dezbaterii de azi: multe prevederi sunt bune, apreciate ca atare, dar cu siguranță, există loc și de îmbunătățiri.
🏁🏁🏁 Sistemul educațional românesc avea nevoie de această resetare pentru a ajunge la performanța dorită și pentru evoluția generațiile care vor urma, iar acest nou început este promițător.
📒📒📒 Problemele expuse azi au fost înaintate către Inspectoratul Școlar Județean, iar noi, parlamentarii, le vom supune discuțiilor din comisii și plen.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *