Există și vești bune în vremurile pe care le traversăm.

632 0
Biroul de presă al Partidului Social Democrat a publicat un comunicat prin care aduce la cunoștința publicului faptul că toți miniștri social-democrați și-au îndeplinit sarcinile impuse de Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru trimestrul care tocmai s-a încheiat. Acest comunicat este un act de mândrie politică, dar și unul de responsabilitate administrativă. Cetățenii au nevoie să știe cum stăm, ca țară, în raport cu planurile pe care ni le facem și cu angajamentele europene pe care le avem.
Încrederea națională în forțele proprii este un element de optimism social care trebuie construit pe fapte concrete. În fața valurilor succesive de amenințări, încrederea și unitatea, grija pentru oameni și pentru valorile naționale sunt zidurile noastre de apărare.
În urmă cu câteva ore au apărut și primele semnale ale victoriei noastre în bătăliile pe care a trebuit să le dăm în Uniunea Europeană pentru acceptarea Românei în spațiul Schengen. A fost planificat un moment al votului de acceptare în luna decembrie și există încrederea că vom putea circula în Uniunea Europeană fără controale vamale, liberi ca marea și copleșitoarea majoritate a cetățenilor europeni, începând cu prima zi a anului 2023.
Am scris aici săptămâna trecută despre nedreptatea care i se face României și despre efortul pe care social-democrații români îl fac pentru a convinge și ultimul opozant din parlamentul european. Mă bucur să aud că munca concentrată a celor care au apăsat mai tare pe pedala aderării la spațiul Schengen își arată deja roadele.
Există, așadar, și vești bune în acest noian de vești dramatice care vin dinspre economiile lumii, dinspre piețele financiare și de pe frontul războiului care se petrece pe pământurile Ucrainei, în vecinătatea noastră. Eu cred în puterea noastră de a fi mai uniți decât oricând, mai curajoși și mai optimiști, mai încrezători în priceperea noastră de a ne guverna țara și treburile personale cu mult succes prin furtuna pe care o traversăm.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *