9 mai – Ziua Europei

709 0

Trei zile astrale ale României

 

 

 

Există în istoria fiecărei națiuni, chiar în istoria continentelor sau a întregii umanități zile astrale, zile de maximă importanță pentru că în ele s-au săvârșit acte simbolice de afirmare a drepturilor unor națiuni, acte cu caracter fondator pentru viitorul acelor națiuni și al cetățenilor acestora.

La 9 mai, Uniunea Europeană și noi ca parte a ei sărbătorim Ziua Europei care marchează adoptarea în 1950, la această dată, adoptarea Declarației Schuman care este considerată fundamentul pe care se va construi Uniunea Europeană pentru că stabilea principiile realizării unei Europe a păcii, a colaborării și integrării.

Ca orice întreprindere istorică de mare importanță, Uniunea Europeană s-a construit și se dezvoltă cu efort, cu abnegație și cu speranța că viitorul nostru comun, așa cum ne-o arată deja prezentul, va fi mai bun decât viitorul separat al fiecăruia dintre noi.

România și-a dorit integrarea europeană

și o susține și astăzi nu pentru avantaje economice, ci pentru valori, libertate și democrație. Desigur, acestea din urmă facilitează și dezvoltarea economică și socială a României așa cum o facilitează pe aceea a întregii Uniuni.

Astăzi este o zi a bucuriei așa cum arată chiar Imnul Europei, Oda Bucuriei a lui Beethoven. Este ziua in care cinstim nu doar corifeii construcției europene, ci și pe fiecare dintre noi care participăm la acest îndrăzneț proiect devenit realitate. Liberalii vâlceni, cetățenii județului nostru alături de toți românii și toți europenii, rostesc astăzi: La Mulți Ani, Europa!

Filiala PNL Vâlcea

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *