Raluca Turcan: Festivalul de artă Film în Sat, o inițiativă care trebuie susținută

754 0

Raluca Turcan, ministra Culturii, a declarat că Festivalul de artă Film în Sat este o inițiativă care trebuie susținută.

Raluca Turcan: „Am primit cu interes invitația Asociației Culturale „CUZIN TOMA – Dacă eu pot, poți și tu” de a participa la a doua ediție a Festivalului de artă Film în Sat, un eveniment cu acces liber, care aduce participanților oportunitatea de a întâlni actori și regizori, dar și artiști plastici și muzicieni”.

„Prima seară a festivalului a adus unui public de peste 1.800 de spectatori, filme românești și moldovenești, spectacole de teatru, concerte live și ateliere de creație”, a spus liberala.

Aceasta a precizat că „Peștișani este locul unde actorul Toma Cuzin a crescut, iar dorința sa de a aduce emoția artei și de a contribui la dezvoltarea creativității tinerilor și adulților din mediul rural prin artă este un demers pe care îl susțin cu drag și pe care mi-aș dori să-l văd extins la nivel național”.

„Îmi doresc ca acest festival să crească și să conducă la crearea de noi oportunități și perspective pentru dezvoltarea comunităților mici și să poată oferi o șansă tinerilor de a explora și cultiva propriile aptitudini creative”, a transmis Raluca Turcan.

sursă: Raluca Turcan, Facebook

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *