Finalizarea proiectului „Amenajare parc Ostroveni”

478 0

 Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Râmnicu Vâlcea anunță finalizarea proiectului „Amenajare parc Ostroveni” cod SMIS 127107, finanţat în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile Prioritatea de investiții 4.2, Realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării și decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului și promovării măsurilor de reducere a zgomotului.

 

Valoarea totală a proiectului (cf. Contractul de Finanțare nr. 5548/23.06.2020) a fost de 1.775.365,17 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile a fost de 1.739.857,87 lei, din care valoarea contribuției europene (FEDR) – de 1.509.060,39 lei, iar perioada de implementare a proiectului a fost din data de 01.06.2018 până în data de 31.12.2023.

 

Obiectivul general al proiectului este reconversia și refuncționalizarea terenurilor și suprafețelor degradate, vacante sau neutilizate din Municipiul Râmnicu Vâlcea.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

– Îmbunătățirea condițiilor de viață,

– Oferirea unui mod sănătos de petrecere a timpului liber,

– Optimizarea condițiilor de mediu, prin creșterea suprafeței spațiilor verzi a municipiului și prin crearea unui spațiu deschis de agrement și recreere.

 

Rezultatele proiectului, după implementarea acestuia:

Finalizarea acestui proiect a dus la optimizarea condițiilor de mediu prin crearea unui spațiu deschis de agrement și recreere, ce are următoarele caracteristici:

– Funcțiune: spatiu deschis de recreere și agrement;

– Infrastructură pietonală realizată din alei pietonale;

– Mobilier urban formati din bănci stradale și coșuri de gunoi;

– Pergole realizate din metal;

– Grup sanitar pe sexe și pentru persoane cu dizabilități;

– Loc de joacă pentru copii: tiroliană și leagăn persoane cu dizabilități;

– Elemente fitness realizate din metal;

– Spații verzi prin plantarea de arbori și gazon;

– Sistem de irigare automatizat, cu aspersoare telescopice,

– Sistem de iluminat realizat din stâlpi moderni cu corpuri de iluminat cu tehnologie LED;

– Sistem de supraveghere video și Wi-Fi cu camere mobile de mare rezolutie, camere de supraveghere al orasului, interconectate pe fibră optică.

 

Impactul proiectului – proiectul a avut ca efect îmbunătățirea calității vieții populației, pe fondul îmbunătățirii condițiilor de mediu, prin creșterea suprafeței spațiilor verzi a municipiului dar și la creșterea ofertei de agrement și recreere a populației la nivelul municipiului.

 

Activitățile proiectului contribuie, indirect la măsurile de protecție a biodiversității și reducerea riscului de secetă, prevenirea și reducerea riscurilor de inundații. Proiectul a implementat măsuri de îmbunătățire a calității mediului înconjurator prin folosirea de mijloace tehnice de combatere a poluării și a emisiilor de poluanți. Lucrările prevăzute în prezentul proiect nu constituie surse de poluare a apei, aerului și solului și nu sunt generatoare de noxe.

Articole asemănătoare

De ce votez Schimbarea

Postat de - 30 noiembrie, 2024 0
FacebookTwitter Așadar, avem zece milioane de români care votează. Să spun direct, toți dezamăgiți. Evit să scriu frustrați, înșelați, furați,…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *