World Vision România: Elevii din mediul rural au de două ori mai multe șanse să nu ajungă la Bac

378 0

Programul prin care adolescenții din comunități dezavantajate reușesc să treacă examenul

București, 17 ianuarie 2024. Elevii care au urmat un liceu în mediul rural au avut de aproape două ori mai multe șanse să lipsească la cel puțin o probă de la examenul din această vară, atrage atenția World Vision România în baza unei analize publicată recent de Institutul de Științe al Educației (ISE).  Totodată, liceenii din filiera tehnologică au de de 2,58  ori mai multe șanse să absenteze de la Bacalaureat comparativ cu colegii lor din filiera teoretică. Fundația desfășoară programul Vreau în clasa a 9-a prin care peste 1000 de adolescenți din comunități dezavantajate sunt sprijiniți să termine liceul și să-și dezvolte abilități pentru viitor. World Vision România recomandă extinderea programului prin care implementează, încă din 2008, recomandările cu care a venit la începutul acestui an institutul de cercetare al Ministerului Educației.

 

Institutul de Științe al Educației a publicat pe 10 ianuarie 2024 rezultatele unei cercetări  calitative care, printre altele, arată că:

  • Elevii cu medii mai scăzute în clasele V-VIII au avut o probabilitate mai mare să nu se înscrie la Bacalaureat. Cu fiecare scădere de 0.85 puncte a mediei generale, șansele ca un elev să nu se înscrie la examenul maturității au crescut cu până la 38%.
  • Elevii de la filiera tehnologică au fost de 2.58 ori mai predispuși să lipsească de la Bac în 2023, comparativ cu cei de la filiera teoretică.
  • Elevii care au studiat în licee din mediul rural au avut o probabilitate aproape dublă, față de colegii lor care învață la oraș, de-a lipsi la cel puțin o probă a Bac-ului în iunie 2023.
  • Elevii care nu au trecut de Evaluarea Națională la finalul clasei a VIII-a au avut de aproximativ patru ori mai multe șanse să fie absenți la Bacalaureat.

Pentru creșterea gradului de participare a elevilor la examenul de Bacalaureat, același institut vine cu mai multe recomandări. Una dintre acestea se referă la nevoia organizării de “activități remediale începând din clasa a IX-a, orientate nu doar pe recuperarea lacunelor cu care elevii intră în liceu, ci și pe dezvoltarea abilităților de învățare, a motivației și a autonomiei în învățare”.

O altă recomandare prevăzută în același studiu este “acordarea unui sprijin financiar sub formă de tichete, pentru acoperirea costurilor cu pregătirea particulară pentru Bacalaureat (meditații), a elevilor aflați în risc școlar, proveniți din familii dezavantajate socio-economic”, dar și organizarea unui program național de motivare a adolescenților pentru a participa la Bac.

“Ne bucurăm că, la inițiativa Ministerului Educației, se realizează cercetări care se uită nu doar la rezultatele copiilor care participă la examenele naționale, ci și situația celor care nu ajung să se înscrie la Bac sau la Evaluarea Națională, pentru că acolo se află milioane de copii și adolescenți lăsați în urmă. Ne-am dori ca în viitoarele analize realizate de cercetătorii din educație factorii abandonului școlar și analfabetismului-funcțional să fie analizați mai în profunzime, atât calitativ, cât și cantitativ. Iar asta nu doar pentru că acestea sunt unele dintre principalele cauze ale neparticipării la examenele naționale. Este important să analizăm atent întregul parcurs al elevului, nu doar motivele pentru care nu ajunge la un examen național, care reprezintă un final de traseu. Pentru a putea ajunge la soluții și modele viabile, este necesar să înțelegem foarte bine de ce suntem în această situație, cu precădere în rural și mediile vulnerabile”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.

Care sunt cauzele neparticipării elevilor la examenul de Bacalaureat:

Cauzele abandonului școlar și neparticipării la Bacalaureat în zonele dezavantajate, conform cercetărilor efectuate de World Vision România în aceste comunități, sunt influențate atât de condițiile financiare dificile ale familiilor, cât și de o calitate inferioară a educației, aceasta fiind mai accentuată în mediul rural.

  • Pentru 38% dintre familii, banii abia le ajung de la o lună la alta sau nu le ajung deloc;
  • 2 din 10 părinți nu-și susțin copiii să continue studiile la liceu după clasa a VIII-a;
  • 24% dintre adolescenți nu vor să meargă la liceu, principala cauză fiind dorința de a lucra pentru „a fi pe banii lor“;
  • Mai mult de unu din trei adolescenţi lipsește de la şcoală uneori sau întotdeauna pentru că trebuie să lucreze în gospodărie;
  • Adolescenții au puține repere în comunitățile lor: doar 4 din 10 adulți din mediul rural au luat Bacalaureatul;
  • Doar 41% dintre adolescenți declară că întotdeauna găsesc plăcere în studiu.
  • 16% dintre adolescenți consideră că sunt defavorizați de către profesorii de la clasă;
  • Profesorii nu sunt suficient de pregătiți și sprijiniți: 52% vor mai mult acces la cursuri de perfecționare, iar 21% își doresc să fie mai susținuți de către managementul școlii;

 

“Studiul ISE confirmă datele World Vision România care ne arată, de peste un deceniu, că între finalul ciclului gimnazial și cei patru ani de liceu există decalaje de învățare îngrijorătoare, precum și un abandon școlar masiv în rândul celor din comunități vulnerabile sau care învață în licee cu mai puține resurse umane și educaționale de calitate. Practic, copiii ajung la liceu nepregătiți în raport cu așteptările profesorilor, dar și cele dincolo de școală, inclusiv piața muncii. La rândul lor, profesorii din liceele cu rezultate mai slabe nu sunt suficient de motivați să ridice nivelul acestor copii și nici nu se simt suficient de pregătiți.

Noi am observat acest fenomen încă din 2008, de când am pornit programul Vreau în clasa a 9-a prin care venim în sprijinul adolescenților care au cea mai mare nevoie. Noi vom pune la dispoziție modelul acestui program ori de câte de ori ni se va solicita din partea autorităților statului. Realitatea pe care noi o vedem zi de zi pe teren este reconfirmată de cercetătorii din educație, ceea ce arată cât de mare este nevoia extinderii unor astfel de programe”, a declarat Mihaela Nabăr, director – executiv World Vision România.

World Vision România susține elevii de la sate să continue studiile la liceu prin programul Vreau în clasa a 9-a cu programe de mentorat, activități de educație non-formală, consiliere în carieră, stagii de practică, tabere de vară, precum și meditații la Evaluarea Națională și la Bacalaureat, acoperirea cheltuielilor de maximă necesitate (transport, cazare la cămin, rechizite, îmbrăcăminte etc.).

Acest sprijin este condiționat de obținerea unei medii minime de 7.00 pentru a motiva elevii să învețe constant, nu doar pentru examenele naționale, mai explică reprezentanții fundației. Beneficiarii programului Vreau în clasa a 9-a sunt elevi de gimnaziu, liceu sau de la școală profesională, între 13 și 19 ani, care își doresc să termine învățământul obligatoriu, dar nu au resursele necesare educaționale și financiare.

Puteți susține educația adolescenților de la sate aici: https://bit.ly/3NYuG3l  sau printr-un SMS la 8845 cu textul LICEU ( 2 euro/ lună).

 

În prezent, organizația susține peste 1000 de adolescenți din mediul rural  și alte comunități dezavantajate prin programul Vreau în clasa a 9-a, dintre care unu din cinci elevi învață la filiera tehnologică.

Rata de reușită la Bacalaureat a liceenilor din program a depășit 83% anul acesta. Mai mult, aproape 1 din 5 elevi au luat note peste 9, iar 19 copii au luat nota 10 la cel puţin una dintre probe.

„Adevărul este că fiecare adolescent are nevoie de un impuls și de sprijin pentru a atinge obiectivele pe care și le-a propus. Personal, am beneficiat de acest impuls prin organizația World Vision. Ei mi-au oferit șansa să particip la meditații cu profesori de excepție, extrem de dedicați muncii lor și atenți cu noi, al căror scop principal este să educe elevii și să-i sprijine în depășirea examenelor care sunt atât de importante pentru viitorul nostru. Aceste meditații au adus o schimbare semnificativă în metoda mea de studiu, motiv pentru care m-am simțit încrezătoare să mă înscriu la Bacalaureat și chiar am luat notă mare”, a mărturisit Elena, una dintre beneficiarele programului Vreau în clasa a 9-a, care a susținut examenul maturității anul trecut.

 

Despre World Vision România

World Vision România  este o organizație care desfășoară programe de educaţie, intervenție umanitară de urgență, dezvoltare și advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile și comunitățile, în scopul depășirii sărăciei și nedreptății. World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de țări din întreaga lume. În 32 de ani de prezență în România a ajutat peste 500.000 de copii și adulți, din aproape 500 de comunități situate în 18 județe.

Detalii la www.woldvision.ro și http://fb.com/WorldVisionRomania

Articole asemănătoare

Informare ISU Vâlcea

Postat de - 18 martie, 2020 0
FacebookTwitterBULETIN INFORMATIV   Conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea a dispus instalare de corturi în…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *