Leonardo Badea (BNR): RoPay poziționează România pe harta inițiativelor europene de referință în domeniul plăților de retail

179 0

RoPay poziționează România pe harta inițiativelor europene de referință în domeniul plăților de retail, a declarat Prim-viceguvernatorul BNR –  Leonardo Badea, la deschiderea evenimentului de lansare a serviciului RoPay.

În ultimii ani, asistăm la o transformare profundă și accelerată a relației dintre furnizorii de servicii financiare și clienți, o schimbare care se resimte în toate segmentele pieței financiare, a spus el: “În domeniul plăților, tranzacțiile digitale facilitate de telefoanele mobile inteligente câștigă o pondere tot mai mare, alături de utilizarea cardurilor, chiar dacă plățile în numerar își mențin un loc important în preferințele populației.

Noile tehnologii au făcut tranzacțiile digitale mai rapide, mai sigure, mai accesibile și mai convenabile din punctul de vedere al costurilor.

Telefoanele mobile reprezintă astăzi mai mult decât simple dispozitive de comunicare și s-au transformat în hub-uri financiare, mereu la îndemână și ușor de utilizat.

Pentru majoritatea utilizatorilor, ele sunt prima opțiune, aducând un plus de confort și eficiență.

Acest fenomen global a determinat beneficii semnificative pentru piață în ansamblul ei și pentru fiecare categorie de participanți ducând la creșterea incluziunii financiare, oportunități sporite pentru companii, eficiență crescută și un mediu favorabil creșterii afacerilor.

Așa cum se poate observa în perioada actuală, progresul tehnologic este susținut și accelerat de utilizarea inteligenței artificiale. În anii următori, putem anticipa schimbări revoluționare în modul în care gestionăm finanțele și realizăm plăți.

Deja aplicațiile mobile integrează asistenți financiari bazați pe inteligență artificială care pot analiza obiceiurile de consum, pot sugera optimizări ale planurilor de plată sau automatiza plățile recurente.

În același timp, pentru bănci, utilizarea tehnologiilor avansate în analiza volumelor mari de date schimbă modul în care sunt detectate fraudele, sporind siguranța tranzacțiilor pentru consumatori și companii.

Desigur, odată cu inovația apar și noi provocări care trebuie gestionate utilizând soluții inovative, eficiente și accesibile pentru consumatori.”

Prim-viceguvernatorul BNR a subliniat nevoia ca serviciile financiare, în special cele de plăți, să evolueze continuu, răspunzând schimbărilor și fructificând oportunitățile aduse de noile tehnologii: “În acest context, dezvoltarea și implementarea schemei naționale pentru inițierea plăților instant în lei, sub brandul RoPay, de către comunitatea bancară națională prin Asociația Română a Băncilor și TRANSFOND, reprezintă o realizare importantă.

Acest proiect, rezultat al unui efort susținut de peste trei ani, poziționează România pe harta inițiativelor europene de referință în domeniul plăților de retail.

Serviciul RoPay completează o serie de alte soluții implementate cu succes de comunitatea bancară și TRANSFOND, precum schema de transfer credit RON și cea de debit direct RON conform standardelor SEPA, plățile instant în lei și Serviciul Afișare Nume Beneficiar.

Proiectul RoPay a fost dezvoltat având la bază modele și bune practici europene, asigurând interacțiunea standardizată a datelor și un nivel de siguranță comparabil cu soluții similare din alte state europene.

RoPay permite inițierea plăților instant direct de la un cont bancar la altul, pe baza unor tehnologii precum scanare de cod QR, deep link, NFC sau utilizarea numărului de mobil ca alias.

Serviciul este disponibil prin intermediul aplicațiilor de mobile banking ale băncilor participante, non-stop, inclusiv în zilele de final de săptămână și cele de sărbătoare legală, oferind mai multă rapiditate și simplificând inițierea și realizarea plăților.

Banca Națională a României promovează și monitorizează buna funcționare a sistemelor de plăți pentru asigurarea stabilității financiare și sprijină în mod constant inițiativele care contribuie la dezvoltarea pieței naționale de plăți de retail, răspunzând necesităților naționale și dezideratelor europene.

Suntem încrezători că piața plăților de retail din România va continua să fie dinamică și va menține accentul pe siguranță, eficiență și rapiditate.”

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *