Știrile corecte despre evoluția coronavirus în Vâlcea

903 0

INFORMARE DE PRESĂ

 Direcția de Sănătate Publică Vâlcea monitorizează în prezent 813 de persoane cărora li s-a impus izolarea la domiciliu sub supravegherea medicilor de familie, pentru o perioadă de 14 zile. Un număr de 35 persoane au ieșit astăzi din izolare, acestea fiind în prezent într-o stare de sănătate bună și nu reprezintă un pericol pentru cei din jur.

De asemenea, de la ultima informare, încă șapte persoane au intrat în centrele de carantină de pe raza județului Vâlcea, numărul celor aflați în carantină instituționalizată în județ fiind în prezent de 159.

Instituția Prefectului Vâlcea în colaborare cu Consiliul Județean Vâlcea au început demersurile în vederea achizitionarii unui aparat pentru efectuarea testelor pentru COVID – 19.

În unitățile sanitare din județ se găsesc echipamentele de protecție pentru personalul medical. Săptămâna aceasta vor fi suplimentate de către Ministerul Sănătății, prin Inspectoratul de Situații de Urgență Vâlcea, alte cantități de echipamente de protecție.

Structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne din județul Vâlcea au continuat și în ultimele 24 de ore acțiunile de verificare a respectării măsurilor de izolare/carantină. Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea a acționat în acest sens cu 253 de cadre, care au controlat 510 locații și 1.226 de persoane (atât dintre cele aflate în autoizolare, cât și membrii de familie ai acestora), fiind aplicate, totodată, și nouă sancțiuni contravenționale. Două dintre sancțiuni au fost pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantinare, șase pentru fapte de natură economică și una pentru alte tipuri de abateri, valoarea acestora fiind de 99.500 de lei.

Inspectoratul de Jandarmi Județean a acționat în ultimele 24 de ore pe aceeși linie cu polițiștii vâlceni, realizând cinci misiuni de transport în care au fost însoțite un număr de cinci autovehicule și 30 de misiuni de verificare la domiciliu, respectiv al unui număr de 544 de persoane.

Reamintim tuturor cetățenilor că din această seară, în intervalul orar 22.00 – 06.00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru următoarele motive:

  1. a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  2. b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
  3. c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
  4. d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
  5. e) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.

După ora 22.00, pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sau personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la solicitarea autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverință eliberată de angajator sau o declarație pe proprie răspundere și actul de identitate, după caz. Declarația pe propria răspundere poate fi completată și olograf.

Pentru siguranța dumneavostră și a celor dragi, recomandarea noastră este să rămâneți în casă și să vă informați despre măsurile luate de autorități pentru prevenirea și combaterea raspândirii infecției cu noul coronavirus doar din surse oficiale.

Purtător de cuvânt,

Dr. Amelia Pițiga

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *