Sărbătoare în familia SCM Vâlcea: Florentin Pera împlinește 46 de ani!

87 0

Antrenorul principal al echipei de handbal feminin Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea, Florentin Constantin Pera, pe numele său complet, împlinește astăzi 46 de ani!

Iată un bun prilej pentru a prezenta publicului câteva repere biografice din cariera sa.

Florentin Pera s-a născut 18 noiembrie 1979 în municipiul Reșița, județul Caraș-Severin.

Și-a început activitatea ca handbalist, jucând pentru cluburile HC Arad și CS UCM Reșița.

A debutat ca antrenor de handbal feminin la Liceul Sportiv din Reșița, iar în anul 2004 a devenit tehnicianul echipei de senioare Universitatea Reșița.

Pera a antrenat apoi echipele SC Mureșul Târgu Mureș și CSM Cetate Deva, iar în 2008 a revenit la Universitatea Reșița, echipă aflată pe atunci pe ultimul loc în Divizia A.

Cu Florentin Pera pe banca tehnică, echipa reșițeană a promovat, după doar două sezoane competiționale, în Liga Națională.

În 2011, conducerea clubului CS Tomis Constanța a reușit să obțină serviciile antrenorului Pera, acesta semnând un contract pe doi ani cu formația constănțeană.

Începând din luna iunie 2013, Pera a devenit antrenorul echipei HCM Roman, iar apoi a antrenat „U” Alexandrion Cluj și HC Dunărea Brăila.

Între 2012 și ianuarie 2015, Pera a fost și antrenorul secund al echipei naționale feminine a României.

 

Din 2018 până în mai 2021, a antrenat SCM Râmnicu Vâlcea, echipă cu care a realizat performanțele profesionale de vârf ale carierei sale: a câștigat campionatul național în anul 2019, Cupa României în 2020 și Supercupa României în anii 2018 și 2020.

În sezonul 2021-2022, începând cu luna mai 2021, a antrenat echipa ȚSKA Moscova, cu care a câștigat Cupa Rusiei, în anul 2022, și Supercupa Rusiei, în 2022,

Din octombrie 2023 până în luna iulie a anului 2025 a pregătit echipa CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, după care a revenit la cârma SCM Râmnicu Vâlcea.

A condus echipa națională feminină a României din 2022 până în septembrie 2025, când a demisionat, cu puțin timp înainte de Campionatul Mondial.

Florentin Pera este căsătorit cu o fostă handbalistă, Loredana Elena Iancu, au împreună un băiețel și o fetiță.

La mulți ani, Florentin Pera! Succes la cârma SCM Râmnicu Vâlcea!

Iulian POPESCU

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *