Egalitatea de șanse și accesul nediscriminatoriu pe piața muncii

7 0

 

Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea implementează constant măsuri active de ocupare destinate persoanelor cu dizabilități, promovând egalitatea de șanse și accesul nediscriminatoriu pe piața muncii.

Serviciile oferite de agenție sunt reglementate de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă și constau în:

  • informarea și consilierea profesională personalizată a persoanelor cu dizabilități aflate în evidența agenției;
  • medierea muncii, prin identificarea și promovarea locurilor de muncă vacante compatibile cu capacitatea de muncă a acestora;
  • sprijinirea angajatorilor care încadrează persoane cu dizabilități, prin acordarea de subvenții și facilități financiare, conform prevederilor legale;
  • organizarea și participarea la burse ale locurilor de muncă și alte acțiuni de ocupare dedicate;
  • colaborarea cu autorități publice locale, instituții și organizații neguvernamentale, în vederea creării unui mediu de muncă accesibil și incluziv.

Tot în scopul sprijinirii persoanelor cu dizabilități, la începutul anului 2025 a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 68 din 28.01.2025, Ordinul nr. 28/11 din 2025, emis de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD) și de președintele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), care reglementează aplicarea prevederilor art. 78 alin. (2²)-(2⁴) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități.

Potrivit prevederilor legale, entitățile publice și private care au cel puțin 50 de angajați sunt obligate să angajeze persoane cu dizabilități într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați.

Pentru respectarea acestei obligații, angajatorii trebuie să transmită, printr-o cerere scrisă, o solicitare de sprijin către cel puțin trei organizații nonguvernamentale, care potrivit statutului acestora, prestează servicii în folosul persoanelor cu dizabilități.

Cererea trebuie transmisă organizațiilor nonguvernamentale în termen de 10 zile de la data la care angajatorii devin obligați, conform legislației, să angajeze persoane cu dizabilități. Modelul cererii este prevăzut în Anexa nr. 1 a Ordinului nr.28/11 din 2025.

La rândul lor, organizațiile nonguvernamentale sunt obligate să informeze persoanele cu dizabilități cu privire la oportunitățile de angajare, calificările sau competențele necesare ocupării posturilor vacante, condițiile de angajare, datele de contact ale angajatorilor și ale agenției pentru ocuparea forței de muncă din raza teritorială în care se află sediul angajatorilor.

După primirea răspunsului de la organizațiile nonguvernamentale, angajatorii vor stabili procedura de încadrare în muncă a persoanelor cu dizabilități în măsura în care acestea dețin calificările sau competențele necesare ocupării posturilor vacante.

Totodată, în vederea comunicării posturilor vacante destinate persoanelor cu dizabilități, angajatorii sunt obligați să transmită la ANPDPD și la agențiile pentru ocuparea forței de muncă din raza teritorială în care se află sediul social cererea scrisă, precum și dovada transmiterii acesteia către organizațiile nonguvernamentale.

Ordinul mai prevede ca angajatorii să transmită anual, până la 31 ianuarie pentru anul anterior, o situație centralizată a funcțiilor ocupate de persoanele cu dizabilități angajate și un inventar al competențelor solicitate la angajare.

Modelul acestei raportări este prevăzut în Anexa nr. 2 a Ordinului nr. 28/11 din 2025.

AJOFM Vâlcea încurajează angajatorii să manifeste deschidere față de integrarea persoanelor cu dizabilități și să adopte măsuri de adaptare rezonabilă a locurilor de muncă, contribuind astfel la creșterea gradului de ocupare și la valorificarea potențialului profesional al acestora.

 

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *