Spre rușinea noastră, am ajuns sa-l lăudăm pe Orban…de la unguri

978 0

Şeful de cabinet al premierului ungar, Gergely Gulyas, a declarat sâmbătă într-o conferinţă de presă că partidele politice îşi vor pierde jumătate din finanţarea de la buget, ceea ce va genera economii la buget în valoare de aproximativ 1,2 miliarde forinţi (3,5 milioane dolari). De asemenea, povara fiscală asupra băncilor va fi majorată, ceea ce va genera alte 55 miliarde forinţi (163 milioane de dolari), şi va fi reintrodusă o taxă care se aplică companiilor multinaţionale din sectorul distribuţiei, ceea ce va genera alte aproximativ 36 miliarde forinţi (106 milioane de dolari). De asemenea o taxă pe autovehicule, cu o valoare totală de 100 milioane de dolari, care în mod normal este plătită de proprietarii de automobile către municipalităţi, va fi transferată către bugetul central.

”Guvernul a demarat o reorganizare semnificativă a bugetului şi va forţa şi pe alţii să contribuie la împărţirea poverii. Printre aceştia se numără partide politice, firme multinaţionale, bănci şi municipalităţi”, a spus Gergely Gulyas.

Suntem muți de uimire! Partidele politice vor pierde jumătate din finanțarea de la buget!! Povara fiscală asupra băncilor va fi majorată!!

Normal că noi nu am uitat ca România s-a împrumutat de la FMI ca să împrumute băncile și să le salveze. Și celelalte state au făcut-o. Au dat băncile banii înapoi? Dacă au fost salvate atunci, să-și aducă aminte și să participe acum la efort. Nu să fie iertate de datorii, am mai scris despre asta. Daca nu au profit să se închidă. Le anunțăm pe această cale, în urma informatizarii ANAF care se face în aceste clipe, profitând de starea de urgentă, într-o mare viteză,că vor ajunge sub semnul roșu pentru că diferența dintre rulaje și profitul declarat este prea mare. Iar statisticienii care vor împânzi ANAF-ul vor folosi indicatori universal valabili.

De banii de la partide nu vorbim. Să vorbeasca alegatorii.

În schimb, municipalitățile care au cheltuit oricum prea mult vor pierde o sursă importantă de finanțare. Dacă numai s-ar aminti de această din urmă măsură a lui Orban din Ungaria, în guvernul lui Orban din România, mulți actuali edili ar intra în fibrilații.

Curierul de Râmnic

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *