În urmă anunțului din 6 aprilie 2020 al președintelui României, prin care a decretat prelungirea stării de urgență din cauza pandemiei de Coronavirus cu încă o luna, jmEvents, organizator de evenimente muzicale internaționale, vine cu următoarele precizări:
Festivalului Internațional EUROPAfest, aflat la ediția a 27-a și Bucharest International Jazz Competition, aflat la ediția a 14-a, evenimente anuale destinate muzicienilor profesioniști și publicului larg a decis suspendarea concertelor programate pentru luna mai 2020 și mutarea lor într-o altă perioada. Evenimentele vor fi reprogramate în a două parte a lunii iulie, dar confirmarea datei depinde de evoluția stării generate de Coronavirus atât în România, cât și la nivel european și mondial, țînând cont că festivalul EUROPAfest reunește artiști din toată lumea.
Festivalul Internațional EUROPAfest prezintă anual peste 300 de muzicieni de jazz, blues, pop și clasic din Europa, SUA, Australia, Canada, Singapore și alte țări. Unic în România, în 2005 EUROPAfest a fost primul eveniment căruia Casă Regală i-a acordat Înaltul Patronaj, iar din 2015 este festival EFFE | Europe’s finest festivals, titulatura oferită de Comisia Europeană și Parlamentul European.
Bucharest Internațional Jazz Competition, manifestare singulară în peisajul jazz-ului profesionist din România, este cotat între primele 3 concursuri de jazz din Europa. Fiecare ediție include concerte, concurs, jam sessions, workshop-uri, masterclasses.
În această perioada am avut ocazia cu toții să conștientizăm că fără muzică, film, carte, teatru, pictură, fotografie… fără artă și cultură…izolarea în spațiile individuale ar fi fost aproape imposibilă.
Ne dorim că momentul revenirii artiștilor pe o scenă adevărată și bucuria de a ne află alături de public într-o sala de concerte să fie cât mai aproape.