Pe tatăl meu, Petru Bogatu, l-am iubit și l-am prețuit. El m-a inițiat în tainele politicii și m-a făcut să simt românește. După cum scria tata într-un articol, noi suntem patrioți ai Republicii Moldova ca cel de-al doilea stat românesc. De la tata am moștenit gândul și simțirea că patria mea este întreaga Românie Mare, care cuprinde și actualul teritoriu al Republicii Moldova, scrie Cristian Bogatu în www.ziarulnational.md, preluat de Romanian Global News.
Așadar, eu, atât în Republica Moldova, cât și în România, mă simt acasă. Vorba lui Nichita Stănescu: „Limba română este patria mea”.
Despre filosoful român Petre Țuțea, pentru care tata avea un respect deosebit, se zice că a iubit neamul românesc cu patimă. Același lucru se poate spune și despre tata. Deși iubea România, nu ținea morțiș să se mute acolo, ci dorea ca România să vină aici, acasă, la Chișinău, prin unirea celor două state românești. Îmi amintesc că tata vorbea despre Petre Țuțea ca despre o personalitate enciclopedică. Același lucru se poate afirma și despre însuși tata. Printre personalitățile remarcabile pe care tata le iubea și le prețuia se numără Mihai Eminescu, Mircea Eliade, Jorge Luis Borges, Olavo de Carvalho, Umberto Eco, Mario Vargas Llosa, Gabriel García Márquez, Ioan Aurel Pop, Ronald Reagan și mulți alții.
Oricâte speculații s-ar face pe această temă, tata nu s-a vândut niciodată nimănui, deși au existat cazuri când unele forțe au căutat să-l corupă. Tata nu s-a vândut lui Plahotniuc. Argumentul pentru care a acceptat să lucreze pentru Prime TV este faptul că reprezentanții acestui post de televiziune i-au promis că îi vor respecta libertatea de exprimare, iar el a decis să dea prin emisiunile sale lecții de politologie. În plus, tata era conștient de viitoarele critici la adresa sa, dar nu se temea de ele. Iar lucrul la acest post nici pe departe nu a îmbogățit familia noastră, ci am rămas, ca întotdeauna, la nivelul clasei de mijloc.
Pedagog și psiholog de formație fiind, tata spunea că lucrurile trebuie privite nu în alb și negru, ci nuanțat. Era firesc astfel ca el să susțină anumite acțiuni ale Partidului Democrat, iar pe altele să le critice. Un psiholog va zice că un prieten bun îți va atrage atenția atunci când greșești. Dimpotrivă, ar fi o atitudine imatură să-ți consideri prietenul dușman doar pentru că te-a probozit pentru greșelile tale.
Tot așa, tata n-a fost un dușman al partidelor proeuropene PAS și PPDA, ci un critic, uneori sever, asemenea prietenului care-și apostrofează condrumețul cu cuvinte aspre atunci când cel din urmă o ia pe o cale periculoasă. Ca să-l parafrazez pe Sfântul sârb Nicolae Velimirovici, care se asemăna cu tata prin iubirea entuziastă față de neamul său, unii dușmani sunt în realitate prieteni severi. Tata s-a dovedit a fi un bun futurolog când a prezis instaurarea unei guvernări filoruse la Chișinău, așadar criticile sale dure la adresa partidelor proeuropene de dreapta nu au fost în deșert.
Tata a acordat o anumită susținere Guvernului Filip întrucât acesta a implementat politici prin care a diminuat influența Moscovei în Republica Moldova, a continuat parteneriatul strategic cu România și a dezvoltat economia țării, acest din urmă fapt fiind dovedit de statistici. Pe de altă parte, a criticat derapajele autoritariste ale regimului Plahotniuc, precum și – mai recent – faptul că PDM a devenit de facto un partid satelit al PSRM. Nu a gândit în alb și negru, ci a lăudat când a fost cazul, dar a fost și critic la nevoie. Tot așa, membrii și susținătorii formațiunilor politice de la noi trebuie să înceteze să gândească în alb și negru despre jurnaliștii care îi critică și să nu confunde dojana constructivă cu dușmănia. Or, tata spunea adevărul verde-n față.
Tata a avut o credință profundă și trainică în Dumnezeul creștin. Nu accepta alt adevăr în afara celui scripturistic și avea Biblia pe masă. Creștin fiind, nu a fost totuși genul care să meargă la biserică săptămânal, dar iubea Biserica Ortodoxă, avea nădejde în Dumnezeu și nu se temea de moarte.
Ca viziune politică, tata era capitalist de dreapta. Anticomunist absolut. Având în vedere afinitățile sale religioase, susținea în principal conservatorismul și creștin-democrația – doctrine politice care își au bazele în creștinism. Era prooccidental, atlantist, susținea aderarea la NATO. Avea o admirație continuă pentru americani. A pledat până la moarte pentru unirea Republicii Moldova cu România.
Oricât de înverșunat antirus ar fi fost din punct de vedere geopolitic, prețuia marii reprezentanți ai culturii ruse. Dintre scriitorii ruși, preferatul său a fost Cehov.
Om al cuvântului scris și rostit, tata a fost un om al acțiunii. „Doar competiția și mișcarea generează sens, libertate și dreptate”, nota el.
Sper să ne revedem cu bucurie în viața de apoi, tată.
Cristian Bogatu, 27 aprilie 2020
