Organizația Mondială a Sănătății încearca să-i răspundă Președintelui Trump jucându-se cu sănătatea noastră?

888 0

Organizația Mondială a Sănătății a anunțat luni suspendarea, ca măsură de precauție, a testelor clinice cu hirdoxiclorochină ca tratament pentru COVID-19, teste clinice pe care le desfășoară cu parteneri din mai multe țări(o fi si Romania printre ele?)

Acest lucru intervine după ce Președintele Trump a suspendat finanțarea OMS și după ce a declarat că a luat hidroxiclorochină preventiv, în ciuda lipsei de dovezi ştiinţifice.

Studiul, publicat în revista medicală Lancet, nu a arătat niciun beneficiu pentru pacienţii cu coronavirus care iau medicamentele respective. Autorii studiului Lancet au sugerat că hidroxiclorochina şi clorochina nu trebuie utilizate pentru a trata COVID-19 în afara studiilor clinice până când studiile nu confirmă siguranţa şi eficacitatea la astfel de pacienţi.

Studiul Lancet a analizat datele de la 671 de spitale în care la 14 888 de pacienţi li s-au administrat fie hidroxiclorochină, fie clorochină, cu sau fără antibiotic, iar la 81.144 pacienţi nu li s-au administrat astfel de tratamente.

Ambele medicamente au arătat dovezi ale eficacităţii împotriva coronavirusului într-o analiză de laborator, dar testele pe pacienţi s-au dovedit neconcludente. Câteva studii mai mici din Europa şi China au stârnit interesul pentru utilizarea hidroxiclorochinei împotriva COVID-19, dar au fost criticate pentru lipsa de rigurozitate ştiinţifică.

Mai multe studii mai recente nu au arătat că medicamentul ar fi unul eficient pentru tratarea COVID-19. Săptămâna trecută, două studii publicate în revista medicala BMJ au arătat ca pacienţilor cărora li s-a administrat hidroxiclorochină nu li s-a îmbunătățit semnificativ starea faţă de cei care nu au fost trataţi cu acest medicament.

Și totusi, profesorul francez specialist în boli infecţioase Didier Raoult a publicat două studii ce susţineau eficiența hidroxiclorochinei în tratarea bolnavilor de COVID-19. Tratând pacienții chiar și la ei acasă și având o mortalitate de sub 0,4%. Și alți mari medici din lume, somități în materie, folosesc hirdoxiclorochină ca tratament.

De asemenea, compania farmaceutică franceză Sanofi a anunţat la începutul lunii aprilie distribuirea prin donaţie a 100 de milioane de doze de Plaquenil (medicament pe bază de hidroxiclorochină) către 50 de ţări, atrăgând, totuşi, atenţia că medicamentul are efecte secundare serioase şi „testele clinice actuale sunt insuficiente pentru a trage concluzii asupra eficacităţii clinice şi siguranţei în utilizare”.

Directorul Antibiotice Iaşi, Ioan Nani, a afirmat că fabrica pe care o conduce poate produce 3,5 milioane de comprimate de hidroxiclorochină. Substanța activă deja a fost achiziționată din Elveția, așa cum Curierul de Râmnic a scris într-unul din articolele sale.

Bătălia este ”care pe care” cu sănătatea noastră. Și cu industria noastra, româneasca, de profil care în ultimii ani a fost pusă pe butuci de toti politicienii noștri. Cazul institutului ”Cantacuzino” fiind emblematic în acest sens. In țara care l-a dat pe Nicolae Paulescu, inventatorul insulinei.

Curierul de Ramnic

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *