Senatul interzice orice referire la identitatea de gen în școli.

850 0

Senatul, în calitate de cameră decizională a Parlamentului, a adoptat o modificare la Legea Educației Naționale care interzice orice referire în școli și universități la identitatea de gen, ”înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași”.

Este vorba de o modificare a articolului 7 din Legea Educației Naționale, alineatul 1, litera e.

”În unitățile, în instituțiile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale, inclusiv în unitățile care oferă educație extrașcolară sunt interzise:

  1. e) activitățile în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen, înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași”, arată proiectul adoptat azi de Senat.

Inițiativa legislativă, propusă de PMP, a fost adoptată cu 81 pentru, 22 împotrivă și 27 abțineri.

Cei care au votat pentru au fost PSD și PMP, în timp ce PNL s-a abținut, iar USR a votat împotrivă.

Acum să-l vedem pe Președintele Iohannis.

Asociația ACCEPT solicită Președintelui României să refuze promulgarea acestei legi și să o retrimită la dezbatere în Parlament.

”Modificarea adoptată contravine obligațiilor internaționale ale României asumate prin ratificarea Convenției de la Istanbul, și jurisprudenței CEDO sau CJUE care recunosc consecvent existența persoanelor transgender și consensului științific în domeniu. Organizația Mondială a Sănătății specifică faptul că identitatea de gen este o simplă trăsătură a ființei umane, nu o patologie, și că situațiile în care sexul atribuit la naștere nu este același cu identitatea de gen și expresia de gen a persoanei constituie o situație banală de sănătate sexuală și reproductivă”, arată reacția Accept.

Este vorba de aceiași OMS care a ascuns adevarul despre Covid, care a mințit o lume întreagă, căreia i s-a retras finanțarea de către SUA și căreia i se va retrage finanțarea și de către alte țări și care a recunoscut că a gresit și a dezinformat?

Interesant subiect. Se schimbă lumea?

Curierul de Râmnic

Articole asemănătoare

România, încotro?

Postat de - 2 aprilie, 2020 0
FacebookTwitterNumărul contractelor individuale de muncă suspendate a ajuns la 1 aprilie la 795.291, iar cel al contractelor încetate la 155.675,…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *