Boboteaza sau Botezul Domnului este pe 6 ianuarie. Însemnatate și tradiție

1724 0

Boboteaza, sărbătorită, în ziua de 6 ianuarie, încheie ciclul sărbătorilor de iarnă şi are, pe lângă înţelesurile creştine – momentul naşterii spirituale a Mântuitorului – trăsături de mare sărbătoare populară. 6 ianuarie este ziua în care a fost botezat Iisus Hristos de către Ioan Botezătorul. Cu acest prilej, Iisus s-a făcut cunoscut oamenilor, la 30 de ani, vârstă pe care evreii o consideră a maturităţii.

În ziua de Boboteaza are loc sfinţirea apei, în timpul slujbei de Iordan. Pregătirea acestui moment se face, şi astăzi, cu multă atenţie, în fiecare comunitate. Locul de desfăşurare a slujbei se alege împreună cu preotul satului, de obicei într-un spaţiu mai larg – unde să fie cel puţin o fântână -, în imediată vecinătate a unei ape curgătoare, în gospodăria unui om sau în curtea bisericii. Pentru acest moment se aduce apă, care se punea în vase mari de lemn şi, tot acum, se taie, la rău, o cruce mare de gheaţă. În jurul acestei cruci sau în jurul crucii care se află în mod normal în curtea bisericii, se desfăşoară întreg ceremonialul religios, la care participa toată suflarea comunităţii.

Articole asemănătoare

Doar liberalii au mărit cu adevărat pensiile!

Postat de - 14 august, 2024 0
𝐏𝐒𝐃 -𝐢𝐬𝐭𝐢𝐢 𝐚𝐮 𝐦𝐢𝐧𝐭̦𝐢𝐭 𝐜𝐚̆ 𝐥𝐞 𝐦𝐚̆𝐫𝐞𝐬𝐜! 𝐏𝐞𝐧𝐬𝐢𝐨𝐧𝐚𝐫𝐢𝐢 𝐯𝐨𝐫 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐢, 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐩𝐚̂𝐧𝐝 𝐝𝐞 𝐯𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢, 𝟏𝟔 𝐚𝐮𝐠𝐮𝐬𝐭, 𝐝𝐞𝐜𝐢𝐳𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐫𝐞𝐜𝐚𝐥𝐜𝐮𝐥𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐩𝐞𝐧𝐬𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫.…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *