Da-i amendă nesimțitului! Ridică-i permisul! – opinie de Gabriel Săndulescu

737 0

Există multe caste în România de astăzi. Unora dintre ele le-au fost acordate avantajele pe baza unor criterii întotdeauna discutabile și situate mai mereu după linia nevăzută a echității sociale. Persoanele din respectivele caste se bat continuu pentru a-și păstra ceea ce au obținut, mereu voluntar și cu planuri bine stabilite, bazate de multe ori pe lobby-uri pupincuriste sau agresivo-santajiste. Trag speranța că, într-un viitor foarte apropiat, se va vorbi onest și așezat despre acestea, mai ales că pare să fi început o dezbatere legată de valorile presei vâlcene. Există însă și alte caste. Sunt cele care și-au luat privilegiile singure, de bună voie și nesilite de nimeni. Cetățenii care le compun nu cer nimic, fac totul natural pentru că așa simt ei, că ceva-cumva li se cuvine. Sunt cei care pătrund pretutindeni și nu se lasă vreodată marginalizați. Originea lor se trage din minimul de educație , din egoismul și lipsa de empatie cu care ne-a obișnuit societatea românească în ultimii treizeci de ani. Bunăoară, castă șoferilor nesimțiți. Mișună peste tot, câteodată în mașini cu Euro1 cu care poluează, altădată în jeep-uri din care privesc de sus muritorii aflați în mintea lor la înălțimea jantei. Parchează netulburati pe interzis, își iau stradă la pachet, se șuie pe ține atunci când îți fac din faruri și nu „degajezi” imediat din față lor, claxonează turbat dacă nu demarezi instantaneu la semafor, iar după ce te depășesc îți arată degetul mijlociu sau te înjură.

Mi-a adus aminte de ei incidentul din zilele trecute, când un șofer care oprise pe sine ( așa , puțîn și nevinovat), a fost luat pe sus de un tramvai condus de un vatman zelos și , cu siguranță, frustrat, de ceea ce vede zilnic în trafic. Pe forumuri, comentariile au fost în favoarea vatmanului, marea majoritate au sancționat drastic comportamentul mitocanesc al lui Harap Alb cu BMW. Bună și imediată reacția poliției, permis suspendat și amendă de 2,300 lei.

Și să ne mai aducem aminte că, nu prea mult timp în urmă , în față farmaciei Bajan din centrul Râmnicului, nesimțirea și marlania își dădeau mâna în căutare de medicamente. Ipochimenele speciei de mai sus opreau pe un „interzis” mai limpede decât un 1+1 = 2, apoi coborau senini pentru a merge în farmacie. E adevărat că nu oricum, ci lăsau mașînă pe avarii, vârful de bunăvoința față de ceilalți. Două minute, trei minute, zece minute. Poliție ? Foaaaaarte rar. Din jumătate în jumătate de ora, bunul simt era siluit în văzul tututor, mai puțîn al celor care trebuiau să aibă grijă că să nu se întâmple. Dacă și-ar fi făcut treaba , probabil că străzile orașului ar fi fost mai curate și mai libere. Iar până la uitarea care „e scrisă-n legile-omenești” , amendă și ridicatul permisului sunt scrise-n legile polițienești și trebuie doar aplicate. De aceea afirm cu tărie că nu poliția a pus capăt fenomenului 100% românesc, ci gardurile separatoare plantate pe trotuare.

La Vâlcea, avem un nou șef al Poliției.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *