Costi Rădulescu a mai făcut o faptă bună

843 0

Miercuri, 8 ianuarie 2020, în comuna Frâncești, în prezența președintelui Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a conducerii RAJDP Vâlcea, a primarilor comunelor Frâncești și Păușești, precum și a localnicilor din zonă, a avut loc recepția lucrărilor la obiectivul de investiții „Reabilitare și modernizare DJ 646C Băluțoaia (DJ 646B) – Mânăstirea Surpatele”.

Investiția, în valoare de 4,5 milioane lei, a fost realizată prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Lucrările, care au o perioadă de garanție de 10 ani, au constat în: asfaltarea a 2,686 km de drum, amenajarea de șanțuri și rigole betonate, ziduri de sprijin, drumuri laterale, precum și podețe pentru accesul la proprietăți.

„Iată că, la început de an, recepționăm o nouă investiție: modernizarea drumului către Mănăstirea Surpatele, pentru realizarea căreia au fost investiți circa 1 milion de euro și nu oricum, ci înainte de termenul prevăzut în contract. Este o bucurie pentru noi că, deși durata de execuție a lucrărilor era de doi ani, colegii de la RAJDP Vâlcea au reușit să finalizeze investiția în doar 8 luni și că încă un drum, care face parte din rețeaua de drumuri județene către mănăstiri, a fost modernizat. Consiliul Județean și-a propus să modernizeze toate drumurile către mănăstiri și ne vom atinge acest obiectiv. Spun asta deoarece anumite sectoare de drum se află în curs de reabilitare. Închei prin a vă asigura că vom continua să lucrăm pe toate drumurile județene care au nevoie de reabilitare sau modernizare și că vom avea grijă să le și întreținem. Ne respectăm astfel angajamentul luat în fața vâlcenilor care ne-au acordat încrederea lor.” – Constantin Rădulescu, președinte al Consiliului Județean Vâlcea.

Articole asemănătoare

Mihăești, în istorie

Postat de - 8 noiembrie, 2020 0
FacebookTwitterComuna Mihăești este situată în partea central-estică a județului, în Subcarpații Vâlcii, pe valea râului Govora și pe dreapta văii…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *