Antrenorii români de handbal au devenit Master Coach!

161 0

27 de antrenori români de handbal au participat la primul curs Master Coach organizat la noi în țară si sunt pregătiți să își primească licența. Tehnicienii abia așteaptă să pună în aplicare cunoștințele dobândite.

Cursul de licențiere Master Coach a fost structurat în trei module care au conținut prezentări teoretice și practice atât din domeniul handbalului, cât și din domenii conexe: nutriție, psihologie, etc. Master Coach a fost susținut de 33 de lectori români și străini. Absoleventă a cursului, Mariana Tîrcă a recunoscut că a retrăit sentimentele de școlar la susținerea lucrării finale.

“Am avut emoții mari, n-am închis ochii azi-noapte. Noi nu suntem obișnuiți să vorbim în fața unui auditoriu, dar mi-am învins emoțiile. Felicit Federația Română de Handbal pentru această inițiativă, pentru antrenorii români înseamnă foarte mult și sper să fie un imbold să ne specializăm, să obținem rezultate și să ne redresăm imaginea puțin șifonată în ultimul timp. Îmi este dor să revin în antrenorat, este ceea ce îmi place și chiar am încredere în potențialul meu. Am stat cam mult în umbră și poate este cazul să mă scutur de praf” – Mariana Tîrcă, absolventă Master Coach.

Robert Licu: “Ne apropiem mai mult de calitatea antrenorilor din occident.”

La primul curs Master Coach organizat în România a participat și Robert Licu, recent numit în funcția de antrenor secund al naționalei feminine.

“A fost o experiență foarte interesantă, nu inseamnă că dacă nu ai acest curs nu poți să activezi cu succes. E numai o treaptă în carieră, poți antrena în aproape toată Europa cu această diplomă. E un lucru de bun simț care ne apropie mai mult de calitatea antrenorilor din occident. Era necesar, chiar am insistat personal pentru aducerea acestui curs în România. Mă bucur că antrenorii români au ocazia să se instruiască aici, să nu mai fie nevoiți să meargă în țări îndepărtate. Sper că acțiunea va continua an de an, pentru că numai așa putem îmbunătăți calitatea antrenorilor români. Presiunea pe care o pune Federația Europeană, cerând antrenori care au această licență, ne obligă să ne aliniem” – Robert Licu, absolvent Master Coach.

“Am mai pus o cărămidă la piramida pe care vreau să o construiesc ca antrenor. Orice temă pe handbal e binevenită, cred că toată viața avem de învățat, așa că acest curs este un pas înainte” – Dragoș Dobrescu, solvent Master Coach.

Cursul Master Coach, așteptat și în viitor

Manager de proiect, Cristina Vărzaru speră că acest curs se va relua în viitor. Pentru a putea participa la Master Coach, antrenorii trebuie să dețină licența de antrenor categoria 1 – antrenor maestru.

“Cred că acest Master Coach a fost un succes total. Toți cei care au participat la acest curs au plecat cu idei pe care le pot folosi și care îi pot ajuta în cariera de antrenor. Sunt foarte mulțumită de implicarea lor. Le urez succes și să calce pe urmele lectorilor de la Master Coach. Sperăm să continue acest curs și în anii următori” – Cristina Vărzaru, manager de proiect Master Coach.

“Acest curs este esențial pentru antrenorii români. În sfârșit, intrăm în familia celor “avuți” și vom putea fi apreciați cu aceeași unitate de măsură de către colegii noștri din Europa. Calitatea fiecăruia dintre ei se va manifesta în teren, nu e de ajuns această diplomă” – Alexandru Axinte, membru în comisia de analiză Master Coach.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *