După luni întregi de șantaj politic, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat miercuri un acord comercial parțial cu China, în ceea ce privește terminarea războiului comercial.
Acordul propune câteva măsuri pe care atât China cât și SUA vor trebui să le respecte, sperând astfel la înrădăcinarea unor relații comerciale între cei doi giganți economici.
Aceste măsuri includ câteva reglementări cu privire la gestionarea furtului de proprietate intelectuală și a transferurilor de tehnologie forțată și aduce în discuție modalitățile prin care SUA va capătă accesul pe piață chineză.
Acordul impune, de asemenea, o creștere de 200 de miliarde de dolari a achizițiilor chineze de bunuri americane pe parcursul a doi ani.
Acest acord duce la încheierea războiului comercial între cele două națiuni
Potrivit unui comunicat de presă lansat de oficialii Statelor Unite, acest acord are că scop terminarea războiului comercial dintre China și SUA.
„Faza 1 a fost deja înregistrată, iar aspectul cel mai pozitiv al acordului este că acest lucru reduce semnificativ incertitudinea în ceea ce privește relațiile comerciale SUA-China pe termen scurt”, a spus Vishnu Varathan, șeful economiei și strategiei la Mizuho Bank.
Totuși, acest acord este un „tentativă unui armistițiu și este departe de a reprezenta o înțelegere de lungă durata„, după cum avertizează Varahan.
Însă, pentru moment, acest armistițiu a fost de ajuns pentru a potoli furtunile între cele două părți. Bursele internaționale au reacționat imediat la acest eveniment, iar indicii au înregistrat deja unele creșteri.
Bursele încep să se miște și acesta poate fi un bun moment pentru a investit
În Coreea de Sud, indicele Kospi a înregistrat un câștig de 0,77%, până la 2.248,05, în timp ce acțiunile gigantului tehnologic Samsung Electronics au raportat o creștere de 2,88%, iar Hyundai Motor a crescut peste 3,04%.
Indicele Hang Seng din Hong Kong a înregistrat o creștere de 0,11%, dar piețele din China continentală sunt încă neschimbate. Indicele compus din Shanghai a scăzut cu 0,52%, până la 3.074,08, în timp ce Indexul Shenzhen a scăzut cu 0,15%, până la 1.811,56.
În Australia valoarea de referință australiană ASX 200 a crescut cu 0,67% la 7,041,80. Iar sectorul financiar a crescut cu 1,07% pe măsură ce principalele acțiuni din sector au crescut.
Piețele valutare reacționează și ele la acest eveniment
Atât dolarul cât și yuanul chinezesc au avut „reacții modeste” după semnarea fazei 1 a tratatului între cele două economii, potrivit declarațiilor lui Richard Grace, reprezentant Commonwealth Bank of Australia.
De asemenea, yenul japonez s-a tranzacționat la 109.97 față de dolar, înregistrând o creștere de la nivelul 109.60 din săptămâna precedentă. Dolarul australian a fost tranzacționat la 0,6904 dolari americani, avansând de la un nivel mai mic de 0,6899 dolari.
Dolarul american s-a tranzacționat la 97,226 față de coșul de valute, înregistrând însă o schimbare negativă minoră față de ultimul nivel: 97,229. La fel și yuanul chinezesc a înregistrat o scădere de la 109,97 la 109,60, față de dolar.
Și piețele de mărfuri sunt în mișcare
Conform informațiilor comunicate și prețul petrolului a crescut. În Statele Unite acesta a câștigat 0,57%, ajungând la 58,14 dolari pe baril, în timp ce etalonul internațional Brent a crescut cu 0,53%, ajungând la 64,34 dolari.