Bujoreni, o localitate curată, cu sprijinul și implicarea locuitorilor

411 0

Omul sfințește locul. O vorbă veche și perfect adevărată. O gospodărie, un oraș, un sat, nu poate fi curat și frumos numai prin truda unora; e nevoie ca toată lumea să fie implicate. Iar cei de la primăria Bujoreni știu perfect cum să determine localnicii săs e implice.

Instituția, prin grija primarului Gheorghe Gîngu, îi informează pe utilizatorii de fose septice din localitate că au obligația de a se înscrie în „Registrul de evidenţă a sistemelor individuale adecvate de colectare şi epurare a apelor uzate”. Nerespectarea obligaţiei impusă de HG nr. 174/2022 se sancţionează cu amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei

Conform prevederilor HG nr. 714 din 26 mai 2022 privind aprobarea criteriilor pentru autorizarea, construcţia, înscrierea/înregistrarea, controlul, exploatarea şi întreţinerea sistemelor individuale adecvate de colectare şi epurare a apelor uzate, Primăria Bujoreni are obligaţia de a întocmi „Registrul de evidenţă a sistemelor individuale adecvate de colectare şi epurare a apelor uzate din comuna Bujoreni”. În acest registru vor fi trecute datele privind beneficiarii de fose septice/toalete cu bazine de pe raza localităţii noastre.

Potrivit prevederilor art. 10 şi 11 din HG 714/2022, persoanele fizice şi juridice, proprietari ai spaţiilor conectate la sisteme individuale adecvate de colectare şi epurare, au obligaţia de înscriere în registru a sistemelor individuale în termen de 120 de zile de la conectarea incintei la sistemul de colectare şi/sau epurare a apelor uzate. Obligaţia înregistrării revine şi proprietarilor de sisteme individuale adecvate construite înainte de intrarea în vigoare a actului normativ mai sus menţionat, în termen de 180 de zile de la intrarea în vigoare a acestuia.

Formularele de înscriere (persoane fizice si juridice) pot fi descărcate de  pe site-ul Primăriei Bujoreni, de la secțiune Anunțuri Generale. Link aici: https://primariabujoreni.ro/informatii…/anunturi-generale/.

Există, desigur, și sancțiuni. Persoanele fizice și juridice care nu respectă prevederile legale menționate mai sus riscă sancţionarea cu amendă de la 5.000 de lei la 10.000 de lei.

C.R.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *