Începem acest serial dedicat numeroaselor lăcașuri de cult ridicate în perioada de după martirajul voievodului Constantin Brâncovean, în Oltenia de sub munte, din convingerea că a venit timpul ca aceste numeroase bijuterii ecleziale ale județului Vâlcea, răspândite prin satele și cătunele zonei, neglijate adesea și uitate, să-și recapete locul meritat în conștiința contemporanilor. Și, de ce nu?, prezentarea lor să-i incite pe cei pasionați de turismul cultural și spiritual să pornească în căutarea acestor monumente de artă postbrâncovenească.
Biserica din Măldărești cu hramurile Sfinții Arhangheli, Sfântul Nicolae și Sfântul Gheorghe este ctitoria de la anul 1790 a jupânului Gheorghe, fiul lui Constantin Măldărescu, şi a soţiei sale, jupâniţa Eva, conform pisaniei existente deasupra ușii de intrare în pronaos. Lăcașul se află în imediata vecinătate a celebrelor cule vâlcene, Greceanu şi Duca, şi are, desigur, prin ctitori, legătură cu acestea (între 1780 şi 1790 boierul Gheorghe Măldărescu şi soţia sa, Eva, ctitorii bisericii, dădeau culei actuala ei formă).
Spre deosebire de majoritatea pisaniilor originale, păstrate în bisericile postbrâncoveneşti din zonă, cea de la Măldăreşti e cioplită cu litere în relief şi conţine trei inscripţii: una centrală şi două laterale, care o flanchează. Textul din mijloc menţionează hramurile, numele ctitorilor principali, numele ispravnicului Zamfir Măldărescu şi zilele săvârşirii construcţiei, în timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti şi al păstoririi episcopului Chesarie al Râmnicului. Tot din pisanie, ca detalii suplimentare, aflăm că mai contribuie la ridicarea lăcaşului fraţii lui Gheorghe Măldărescu: Radu, Barbu şi Ion, „cu ajutoriul ce au lăsat…”. Textul lateral din stânga al pisaniei, ca şi cel din dreapta „pom|eniaşte tit|ori(i) cei ce a|u posluşitŭ”. Termenul slavon se referă la cei care le-au slujit ctitorilor pricipali la ridicarea lăcaşului şi printre care-i putem menţiona pe Radu, fiul lui Ştefan, Gheorghe fiul lui Tudor, monahul Rafail, Nicolae fratele lui Pătru şi pe încă mulţi alţii.
Nu sunt uitaţi de la pomenire, într-o inscripţie plasată în exterior, pe latura de nord a naosului, în registrul superior, categoriile umile de truditori la ridicarea bisericii: „Tănasie ţigan Chirm | carel(e) au muncit cu lu|cru la bĕserică, Măriia soţia | lui, Florea, Matei…”
Caz unic în istoria bisericilor postbrâncoveneşti din Oltenia de nord şi poate chiar din Ţara Românească, monumentul eclezial de la Măldăreşti păstrează două tipuri de reprezentări votive: unul exterior, tridimensional, realizat prin tehnica stucaturii, şi cel de al doilea, tradiţional, reprezentat de tabloul ctitoricesc foarte bogat în personaje, zugrăvit în pridvor, pe laturile de sud, vest şi nord.
Cu planul în formă de navă, prelungită printr-un pridvor deschis pe latura de vest, biserica se remarcă prin două turle hexagonale, peste pronaos şi naos, ambele având ferestrele împodobite cu ancadramente boltite din piatră şi cărămidă. În patru dintre colţurile turlei de pe pronaos, în registrul superior al ferestrelor, se află patru portrete în relief, realizate în tehnica stucaturii, într-un stil suficient de realist încât să putem identifica fizionomiile celor reprezentaţi. Sunt patru portrete de bărbaţi a căror înfăţişare se aseamănă cu cea a ctitorilor din tabloul votiv din pronaos, ceea ce conduce la concluzia că este vorba tot despre fondatori din familia Măldărescu ai lăcaşului. Portretele în relief înalt se caracterizează printr-o fizionomie specifică epocii în discuţie. Cu excepţia unuia singur dintre ele, care pare să fie cel al unui tânăr imberb şi cu capul descoperit, celelalte trei portrete au în comun prezenţa mustăţii arcuite, specifică modei sfârşitului de secol XVIII la boierii din zona Vâlcei, şi a cuşmei uşor ascuţite pe care o poartă pe cap, element vestimentar, de asemenea, specific perioadei şi locului. Prezenţa celor patru chipuri de ctitori în registrul superior al turlelor are, fără îndoială, o valoare simbolică. Ei străjuiesc sfântul lăcaş, într-o poziţie care sugerează vegherea de la înălţime, şi se poziţionează ca un garant al integrităţii spirituale a ctitoriei lor.
Tabloul votiv din pronaos cuprinde un număr impresionant de fondatori, douăzeci şi doi, rude apropiate, grupate în jurul lui jupan Gheorghe „ctitorul cel mare”, făcându-ne din nou, ca şi în cazul altor zidiri eclesiale, martorii unui adevărat tablou genealogic ilustrat. Gheorghe Măldărescu este înmormântat, după tradiţia marilor ctitori ai epocilor anterioare, în pronaosul bisericii sale, pe latura de sud.
Biserica a fost pictată în interior de „Ioan ereu, Tănasie erei şi Gheorghie” iar la exterior, dat fiind că semnăturile apar pe faţada de vest a pridvorului, de popa Ioan zugrav¸ Tudor zugrav şi Gheorghie. Tudor, ucenic al lui Danciu Zugravul și membru al Școlii de zugrăvie de la Costești își lasă semnătura și pe medalionul icoanei de hram, dar și pe ușile împărătești.
Luiza BARCAN
