The Mono Jacks … revenire

284 0

Cu câțiva ani în urmă, într-una din zilele acelea când chiar am făcut ce mi-am propus, m-am apucat să ”dau iama” prin trupele românești, altele decât cele metal sau consacrate. Două trupe mi-au atras în mod deosebit atenția și una dintre ele a fost chiar The Mono Jacks. Martor mi-e Florin S. care venea des pe la mine pe la garaj și căruia îi arătam găselnițele mele.

Nu stiu dacă din cauza numelui am fost atras de trupă dar muzica ei m-a cucerit definitiv. Mi-a plăcut mult sunetul trupei chiar dacă eu nu sunt un mare fan al curentului rock alternativ. Mi-a plăcut sunetul lor, mi-au plăcut versurile lor.

Am căutat să iau contact direct cu ei și să-i ascult live dar, ori din cauza banilor, ori din cauza comodității mele din care numai Silviu(directorul ziarului) a reușit să mă scoată, ori din cauză ca ei au luat o anume pauza, momentul acela s-a lăsat așteptat.

Așa că am profitat de momentul venirii lor la Aby Stage Bar și m-am prezentat la concert. Primul contact l-am luat cu managerul lor, un băiat solid cu barbă așezându-mă la masa alaturată langa Mihai Razvan Mugescu care m-a și prezentat ca fiind de la presa locală. I-am facut cadou numarul doi al revistei Curierul de Râmnic Magazin. Am fost rugat să iau interviul dupa concert.

Concertul a fost extraordinar. Publicul a gustat din plin muzica trupei. Au cântat în primul rând melodiile de pe albumul a cărui lansare a avut loc chiar în seara respectivă. “Gloria”. Cu melodia Gloria a început concertul. Muzica lor a mers direct în inima publicului. Stând în spatele sălii am putut să-mi dau seama că publicul a fost entuziasmat de ceea ce auzea pe scenă. Așa că bisul de la sfârsit nu a surprins pe nimeni. Concertul a durat mai bine de o oră, fără vorbe, sau singurele vorbe au fost atunci când liderul a prezentat trupa. Adică, John Ciurea la tobe, Cristian Chiru la bas, Andrei Zamfir la chitară și, la chitară și voce, compozitorul și liderul Doru Trăscău.

Dacă tobosarul John avea frizura toboșarului de la Eagles, basistul Cristian și chitaristul Andrei aveau alura a doi baieți care au luat bacalaureatul cu nota 10 și ceva premii pe la nu știu ce olimpiade( IT-iști).

Două distinse doamne avocat, cu care m-am întreținut o bună bucată din drumul spre casă, au avut aceiași impresie ca și mine, fiind foarte atente la jocul de scena al basistului care nu s-a mișcat mai mult de doi centrimetri stânga și doi dreapta.

În centrul scenei,  “cap de familie” și “tată responsabil”, la blugi și sacou, Doru Trăscău.

Muzica The Mono Jacks te pătrunde. Sunetul intens a fost bine susținut de secția ritmică. O muzica pe alocuri melancolică cu un sunet puternic. În special în frazele de sfârșit. S-a trăit intens pe scenă. O muzica care te învăluie, cu versuri pe măsură. O plăcere să-i asculți. Undeva la mijlocul concertului părea că au lunecat pe panta melancolică dar au schimbat la timp registrul și publicul a reacționat ca atare. Le-am spus asta la sfârșit, lui Cristi și Andrei și mi-au zâmbit complice. A, să nu uit, i-am intrebat cu ce se ocupă și ei au spus că numai cu muzică. Că nu au făcut altceva vreodată. Să vedem dacă o să-i creadă doamnele avocat.

L-am lasat intenționat la sfârșit pe Doru Trăscău. Pentru că pe el l-am urmărit în mod special. M-am pregătit pentru întâlnirea cu el. I-am spus că i-am citit toate interviurile. I-am dat și amănunte. I-am spus că i-am ascultat muzica. Și ce-a dinainte și cea după revenirea în noua formulă. Nu am vazut o satisfacție mai mare pe fața unui artist ca aceea pe care a avut-o Doru la auzul spuselor mele. I s-a luminat toată fața. Nu cred că se aștepta la așa ceva într-un oras mic ca al nostrum și din partea unui mic ziar de provincie. Satisfacția lui, satisfacția mea.

Recomand cu multă caldură muzica The Mono Jacks. Nu aveți ce pierde. Aveți numai de câștigat. Veți fi prinși imediat în mrejele ei. O muzică frumoasă, de suflet, pentru suflet, cântată de niște artiști inimoși care cred în destinul lor. Iar Doru Trăscău este un om care trăiește cu credința că muzica lor ajunge unde trebuie.

Și foarte frumos din partea lor ca au luat cluburile la rând, că nu banii aduc satisfacția finală ci raspunsul publicului.

La final o să vă recomand o melodie de pe albumul lor și anume ”Caffè Sospeso”

Știu că ești pe undeva

Mi-a trecut acum prin gând

Că o să intri-n cafenea

Cât de curând

 

O cafea în așteptare

Am plătit și mă îndrept

Spre o masă la intrare

Am să aștept……..

 

Cătălin Statie

Articole asemănătoare

Râmnicul uitat: Primăria

Postat de - 20 octombrie, 2020 0
FacebookTwitterÎn plimbarea noastră printre amintiri pașii ne poartă în parcul “Mircea cel Bătrân” sau Parcul Primăriei, cum îi spuneau bunicii.…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *