Doi biciclişti la o trecere de pietoni. Sună a glumă, dar orice biciclist ştie că e mult mai sigur să circuli pe troturar, acolo unde e posibil, decât să îţi pui viaţa în mâinile unor şoferi care nu riscă decât câteva zgârieturi pe caroserie în caz de accident. Cum spuneam, doi biciclişti ajung la o trecere de pietoni în Singapore. Unul dintre ei se împleticeşte, grăbit, să apese pe butonul de pe stâlpul din apropiere. Pare grăbit, căci ştie că dacă nu apasă la timp riscă să rămână blocat încă trei minute preţioase, căci numai aşa se aprinde culoarea vede. Îi e frică să piardă timpul. Celălalt biciclist este un comis-voiajor după îmbrăcăminte, parte din echipament fiind inscripţionat Uber Food, care nu mai există de câteva luni în Singapore, pe când rucsacul cu mâncare ţine de o firmă foarte populară în domeniu, Grab Food. Se uită la primul biciclist şi spune calm: “Nu te grăbi, prietene, nu te grăbi! Mai domol!” Primul biciclist, care căra şi el o plasă cu mâncare atârnată de ghidon, îşi revine: “Ai dreptate. Fără grabă. Dar credeam că tu ar trebui să te grăbşti mai mult decât mine.” Zâmbitor, comis-voiajorul se uită la sacoşa biciclistului grăbit: “Se pare că suntem colegi.” La care cel dintâi râde: “Măcar tu faci bani cu asta. Eu n-am nici o şansă să primesc bacşiş de la nevastă-mea.” Şi replica finală vine prompt: “Vezi? N-ai nici un motiv să intri în panică.”
Panica de la zebră apare în diverse situaţii. În mod obişnuit, cei implicaţi sunt pietoni. Sistemul de circulaţie din Singapore e conceput în aşa fel încât lumina verde să se aprindă numai dacă un buton a fost activat. Acest sistem este diferit de cel din Bucureşti, unde pietonilor nu li se cere să interacționeze în vreun fel cu mediul în care se află, ci doar să aștepte până ce semaforul se schimbă de la sine. Dar un sistem de tipul celui din Singapore a fost instalat experimental și în București acum câteva luni, pe o stradă unde circulația intensă a mașinilor făcea ca oprirea traficului să fie îngreunată mult prea mult de o trecere de pietoni semaforizată unde de multe ori nu erau pietoni. Pentru mine, această excepție a reprezentat o ocazie unică de a afla răspuns la câteva întrebări legate de felul în care pietonii răspund la semnele de circulație nou instalate. O listă lungă de întrebări secundare includea indentificarea emoțiilor legate de circumstanțe noi, acceptarea sau refuzul schimbării și viteza cu care acestea au loc. Studiul pe acea trecere de pietoni era parte dintr-o lucrare mai largă despre emoțiile negative, care şi ea era legată de descrieri ale emoţiilor negative în literatura de ficţiune. Problemele legate de semnele emoţiilor negative în lumea reală pornesc de la faptul că cea mai importantă, frica, este aproape imposibil de detectat, fiind o emoţie de stare. Frica îşi are originea în cele mai primitive structuri cerebrale umane, fiind aproape imposibil de măsurat după manifestările exterioare exterioare. Spre deosbeire de lumea reală, lumea literaturii are avantajul unei voci omnisciente, dar asta nu ajută foarte mult atunci când e vorba de lumea reală. Lucrurile se schimbă atunci când e vorba de o emoţie negativă mult mai intensă, panica. Manifestările panicii sunt numeroase, de la o împietrire cauzată de blocarea oricărei reacţii până la violenţă dezlănțuită. Trecerea de pietoni experimentală din Bucureşti mi-a dat ocazia să observ câteva dintre ele. Fără a intra în detalii, e posibil să vezi câteva reacţii extreme cauzate de panică doar observând cum se comportă cineva în faţa unei situaţii absolut noi, când semaforul nu pare să se mai facă verde de la sine, aşa cum se întâmplase mereu, de exemplu. Odată resursele individuale de răbdare se epuizaseră, pietonii din Bucureşti mergeau de la comportament suicidal, încercând de multe ori să oprească ei traficul cu pericolul de a fi călcaţi de maşini, până la revoltă verbală la adresa tehnicienilor care nu şi-ar fi făcut treaba cum trebuie. Şi care erau, oricum, absenţi.
Panica la cumpărături este o expresie care a apărut destul de frecvent la ştiri în ultimul timp, şi este o expresie bine aleasă. Tendinţa de a acumula mâncare dincolo de necesităţi este un răspuns la noile condiţii care schimbă abrupt traseele obişnuite ale existenţei, iar frica de înfometare este mult mai serioasă decât pericolul de a nu ajunge la timp la o întâlnire, aşa cum se întâmpla la trecerea de pietoni. Alegerea obiectelor selectate pentru lista de cumpărături în panică reprezintă o chintesenţă a lucrilor care oamenii cred că vor dispărea mai rapid în caz de criză. Ele nu sunt decizii personale, ci de grup, cauzate de faptul că ştirile şi modurile de a se comporta sunt aceleaşi pentru toţi. Şi aceleaşi știri conduc la aceleaşi măsuri luate de oameni. De toți oamenii. În primele zile ale lunii februarie, când măştile chirurgicale încă se mai vindeau în farmacii, ştirile legate de virusul de gripă a făcut ca ele să dispară în câteva ore. Cu ele s-a dus şi lichidul de spălat pe mâini cu alcool. Dar surpriza a venit cu criza de hârtie igienică, fără legătură nici cu gripa, nici cu tentativele de a face curat în casă, din cauza cărora clorul şi chiar şi oţetul au lipsit din magazine câteva zile. Ce ar putea să fie mai straniu decât panica la cumpărături? Păi ar cam fi doar faptul că panica este legată foarte puternic de sex, tragedie, muzică și călătorii.
Mitologia greacă a furnizat o reprezentare a îngerului ca mesager divin pentru religia creştină: Hermes cel înaripat şi foarte muncitor. Cât despre originea lucrurilor rele, un alt zeu grec a dat imaginea monstrului cu coarne, blană şi copite care a fost acceptată ca una diabolică. Dar Pan era fiul lui Hermes, rezultat din seducerea unei nimfe numită Driops pe calea vicleşugului: abandonându-și gloria de zeu nemuritor, Hermes luase înfăţişarea unui păstor relaxat şi foarte arătos, de care Driops nu avea motive să se teamă. De copil, Pan a fost urât la înfăţişare, şi zeii din Olimp nu s-au împăcat prea bine cu asta, trimiţându-l să trăiască printre muritori, în Arcadia. Urmând comportamentul tatălui său, Pan a început să alerge după nimfele cele frumoase, însă fără prea mare succes. Sfârşitul unor asemenea aventuri era de multe ori tragic, căci una din iubirile lui Pan, Syrinx, alege să devină papură la marginea unui lac decât să fie victima unui viol. Panica era, în mitologia greacă, reacţia la opusul lucrului care era aşteptat în mod obişnuit. Nimfele nu se dădeau înapoi de la dragostea oferită de păstori, dar Pan-diavolul nu producea nici pe departe aceeaşi reacţie. Atunci când Pan a încercat a doua oară să găsească dragostea, Pitys a fost transformată în pin după ce, împinsă de un zeu gelos, s-a prăbuşit într-o prăpastie. Reacţia lui Pan la a doua pierdere a nimfei iubite a fost să îşi facă un nai din, absolut neîntâmplător, trestie, şi să pornească mai departe prin lume. Altă nimfă, Echo, care avea să devină doar un sunet din cauza dragostei neîmpărtășite a lui Narcissus, i-a dat și lui Pan două fiice, Iambe şi Iynx, ambele personaje tragice şi, iarăși neîntâmplător, muzicale. Tragedia este legată în mod straniu de muzică, dar și de călătoria fără scop, de hoinăritul veritabil. Iar îndureratul Pan a ales să cânte din nai și să hoinărească peste tot prin lume, motiv pentru care sufixul grecesc “pan-“, care înseamnă “tot” îşi are originea tot din zeul grec transformat în diavol de tradiţia medievală. Iar pandemia (πάνδημος) nu e, etimologic, decât ceva care se întămplă tuturor oamenilor.
Pe când eram adolescent am primit un aquaforte de la un prieten de familie. Era o stampă care necesitase multe operaţiuni de gravare și tratare chimică a unei plăci de metal după metode puse la punct de giganţi ai artei precum Albrecht Durer, Rembrandt sau William Blake. Artistul, Tudor Popescu, ne-a părăsit anul trecut. El a fost un artist vizual excepțional din Râmnicu Vâlcea, şi a experimentat cu multe tehnici, de la pictura murală bizantină la pictura de şevalet, mereu cu rezultate uimitoare. Toate lucrările lui aveau mesajul lor ascuns, şi precum maeştrii cei vechi, fiecare lucrare a lui era perfecţionată indiferent de cât de mult efort sau timp erau necesare. Lucrarea pe care mi-a dăruit-o se numeşte “Faun”, adică numele lui Pan în mitologia romană. Acel aquaforte nu poate fi descris altfel decât prin referinţă la “După-amiaza unui faun” a lui Debussy, o atmosferă senzuală şi calmă, din altă lume. Aşa cum aventurile lui Pan se petreceau mereu în păşiuni liniştite, Pan/Faun este asociat grădinilor. Şi cea mai liniştită grădină a lui Pan pe care o ştiu a aparţinut tatălui lui Tudor Popescu, Doctorului Romulus Popescu. Acolo se intra printr-o poartă tradițională de lemn sculptat de care Picasso sau Constantin Brâncuși ar fi fost entuziasmați. La început, locul părea invadat de vegetație aparent necontrolată, prin care șerpuia o cărare pietruită, însă se deschidea imediat cu o grădină japoneză și un val de trandafiri elvețieni aleși special pentru exploziea de culoare și parfum pe care o provocau. Acel spațiu, ca și vila cu ceramica, mobila, cărțile și covoarele vechi de pe dealul Capela au dispărut demult. Dar amintirea ei mă face să înțeleg cum Debussy a pictat cu sunete, iar aquafortele lui Tudor Popescu suna ca Debussy. Iar dacă sunt în panică, mă gândesc la grădina casei Doctorului Romulus Popescu.
Tudor Vlădescu este corespondentul ziarului Curierul de Râmnic din 15 ianuarie, 2020
